Regulamentul Fondului Național de Mediu a fost aprobat de Guvern

Regulamentul Fondului Național de Mediu a fost aprobat de Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind modul de administrare a Fondului Național pentru Mediu (FNM), destinat exclusiv pentru finanțarea proiectelor din domeniile protecției mediului, schimbărilor climatice și gestionării durabile a resurselor naturale.

Documentul stabilește modul de administrare a Fondului Național pentru Mediu, inclusiv constituirea, organizarea, funcționarea și gestionarea mijloacelor financiare. De asemenea, Regulamentul prevede modul de identificare, evaluare, selectare, aprobare, contractare și monitorizare a implementării proiectelor în domeniul protecției mediului, precum și de evaluare post-implementare.

Principiile de finanțare a proiectelor din cadrul Fondului Național pentru Mediu sunt:

Eficiența – utilizarea resurselor financiare pentru finanțarea programelor și proiectelor în domeniul protecției mediului realizate în baza unor estimări cost-eficiență.

Egalitatea – accesul la resursele financiare ale FNM se asigură tuturor persoanelor juridice eligibile, iar modalitatea de finanțare a proiectelor în domeniul protecției mediului și criteriile de eligibilitate sunt aplicate în mod nediscriminatoriu față de toți solicitanții.

Durabilitatea – finanțarea programelor și proiectelor în domeniul protecției mediului se evaluează din perspectiva impactului social, economic și de mediu.

Transparența – activitatea de finanțare a programelor și proiectelor în domeniul protecției mediului se realizează în cadrul unor procese transparente și participative, bazate pe proceduri aprobate și publicate.

Fondul Național pentru Mediu va fi administrat de către comitetul de supraveghere al Instituției publice „Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului”.

Share