R. Moldova și Ungaria pledează pentru o mai bună cooperare în domeniul educației

R. Moldova și Ungaria pledează pentru o mai bună cooperare în domeniul educației

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a avut o întrevedere cu Excelența Sa Sándor Szabó, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, privind cooperarea reciprocă în domeniile educației, cercetării, tineretului și sportului.

În cadrul întâlnirii, ministrul Anatolie Topală a mulțumit pentru sprijinul acordat de către autoritățile Ungariei, subliniind importanța menținerii și dezvoltării relațiilor de parteneriat cu Ungaria. Pe parcursul discuțiilor au fost abordate aspecte ce țin de proiecte educaționale și de mobilități academice, precum programul „Stipendium Hungaricum”, oferit anual de Guvernul Ungariei. Valorificarea acestui program care prevede acordarea a 40 de burse pentru studii la universitățile maghiare (25 de burse pentru studii de licență, 10 pentru studii de master și 5 pentru studii de doctorat), este importantă, deoarece permite pregătirea specialiștilor înalt calificați care, la revenirea în Republica Moldova, vor contribui la dezvoltarea și consolidarea economiei țării.

Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova Sándor Szabó a salutat deschiderea guvernării pentru continuarea cooperării în cadrul programului de burse „Stipendium Hungaricum”, dar și pentru extinderea și diversificarea cooperării prin realizarea în comun a unor proiecte științifice și a mobilităților academice.

Oficialii au discutat despre modalitățile de semnare, în cel mai apropiat timp, a unui nou Memorandum de Înțelegere pentru continuarea implementării programului „Stipendium Hungaricum”, precum și crearea unei comunități de absolvenți ai programului de burse (Programul Alumni), fapt ce va permite urmărirea traseului profesional al absolvenților programului respectiv.

La final, demnitarii au pledat pentru continuarea dialogului între cele două țări în vederea valorificării și implementării proiectelor comune, precum și pentru colaborarea viitoare.

Share