146 mln. lei – transferați instituțiilor medicale în august

146 mln. lei – transferați instituțiilor medicale în august

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a efectuat achitarea integrală a serviciilor medicale acordate în luna august de prestatorii contractaţi.

Astfel, în conturile instituțiilor medicale au fost viraţi în jur de 146 de milioane de lei, ceea ce reprezintă restul de 20% din suma contractuală pentru luna august. Aceşti bani au fost transferaţi prestatorilor care au prezentat facturi completate după toate rigorile.

Cea mai mare parte din mijloacele financiare, circa 137 de milioane de lei, a fost achitată prestatorilor publici de servicii medicale. Alte nouă milioane de lei au fost virate prestatorilor privați.

Amintim că, potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare și Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.

Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.

Share