CNAM în discuții cu prestatorii de servicii de asistență medicală specializată în ambulatoriu

CNAM în discuții cu prestatorii de servicii de asistență medicală specializată în ambulatoriu

Sporirea accesului populației la servicii medicale specializate de ambulatoriu, eficientizarea cheltuirii banilor publici, reducerea poverii spitalelor au fost discutate în perioada 27-30 septembrie, în cadrul unor ședințe organizate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) cu prestatorii de asistență medicală specializată de ambulatoriu.

La ședințe au participat reprezentanți ai 40 de instituții medicale din întreaga țară ce prestează acest tip de servicii.

Participanții la ședință au abordat dificultățile pe care le întâmpină persoanele asigurate la accesarea serviciilor acordate de medicii specialiști, soluțiile și viziunile de viitor privind oferirea serviciilor respective.

Pentru a remedia problemele invocate, a îmbunătăți și a crește accesul pacienților la serviciile acordate de medicii specialiști, participanții la ședință au înaintat o serie de propuneri de procurare strategică a acestor servicii, de conlucrare a specialiștilor din asistența medicală specializată de ambulatoriu cu cei de la alte niveluri de asistență medicală, sporire a accesului populației la servicii paraclinice.

Prestatorii de asistență medicală specializată de ambulatoriu au subliniat necesitatea elaborării unui mecanism de procurare a acestor servicii prin stimularea angajării specialiștilor care la moment lipsesc în unele teritorii. Alte propuneri înaintate se referă la ținerea evidenței stricte a serviciilor paraclinice în ambulatoriu și îmbunătățirea de către instituțiile medicale a condițiilor de prestare a manoperelor medicale specifice necesare persoanelor asigurate, prevăzute în anexa nr. 3 a Programului unic.

Share