Urmărire penală terminată în privința unui director de companie și a doi brokeri vamali, care au cauzat prejudicii de peste 6 mln. lei statului

Urmărire penală terminată în privința unui director de companie și a doi brokeri vamali, care au cauzat prejudicii de peste 6 mln. lei statului

Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță terminarea urmăririi penale în privința unui director de companie și broker vamal, care au cauzat prejudicii de peste șase milioane lei statului, la importul produselor de tutun din Danemarca și Belgia, în 2019 și 2020, informează OFICIAL.

Suplimentar celor trei, cu vârste de 26, 29 și 36 de ani, oamenii legii au terminat urmărirea penală și în privința companiei care a solicitat serviciile de brokeraj investigate. Mai exact, directorul companiei s-a pus de acord cu brokerii în cauză să indice în actele de vămuire faptul că importau în Moldova „tutun și înlocuitori de tutun,” pe când în realitate, în rezultatul probelor prelevate de oamenii legii și trimise la laborator, a fost stabilit că marfa de fapt constituie „tutun tăiat fin, destinat rulării în țigarete.”

Așa cum aceștia-și vămuiseră marfa pe culoarul verde, schema a fost deconspirată în primăvara anului curent, după reverificarea declarațiilor vamale. Prin urmare, oamenii legii au stabili că dreptul de import calculat a fost astfel ilegal redus cu peste șase milioane de lei, pe care compania importatoare pusă sub învinuire a refuzat să le achite în folosul statului.

Potrivit legii, eschivarea de la achitarea drepturilor de import se pedepsește cu amendă de până la 350.000 lei sau cu închisoarea pentru un termen de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani; iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Acum urmează ca procurorii PCCOCS să trimită dosarul penal în judecată pentru examinarea acestuia în fond, timp în care cei vizați se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share