Igor Grosu a avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai principalelor companii energetice daneze
Președintele Parlamentului a continuat vizita de lucru la Copenhaga cu întâlniri cu reprezentanți ai principalelor companii energetice daneze, președintele confederației industriilor daneze, dar și vicepreședintele și membrii comisiei pentru politică externă a Parlamentului danez, informează OFICIAL.
Principala temă de discuție ține de criza energetică mondială și oficialii au făcut un schimb de idei despre reziliența energetică și experiența daneză în domeniu.
„Suntem foarte interesați de politicile Danemarcei de eficiență energetică, cea regenerabilă, în mod special – panouri solare, turbine eoliene etc. În ultimul an, Republicii Moldova depune eforturi consistente pentru consolidarea securității energetice a țării și diversificarea surselor noastre energetice, iar orice sfat din partea țărilor dezvoltate este util”, spune Igor Grosu.
De asemenea, ei au vorbit despre sporirea relațiilor comerciale și a investițiilor daneze în țara noastră.
„Vrem să aducem mai mulți investitori din Danemarca în Republica Moldova, fiindcă doar așa vom putea crea locuri de muncă bine plătite la noi acasă. În context, am lansat invitația unui grup de oameni de afaceri să vină la Chișinău să investească în energia regenerabilă”, mai spune Grosu.
Oficialii au discutat și despre politica externă a R. Moldova.
„Am discutat cu vicepreședintele comisiei politică externă a Parlamentului Danemarcei, Aastrup Jensen. Am precizat că odată cu obținerea statutului de țară candidată la UE, Republica Moldova s-a angajat plenar în procesul de reformare a țării. Înțelegem că procesul de integrare europeană este de durată și suntem pregătiți să acționăm pentru a le oferi cetățenilor un viitor în marea familie europeană. M-am bucurat să aud că parlamentarii danezi s-au angajat să analizeze repunerea Republicii Moldova pe lista de priorități a Agenției Daneză Pentru Dezvoltare Internațională (DANIDA), ce ar oferi posibilitatea țării noastre de a beneficia de mai multe proiecte importante pentru bunăstarea cetățenilor noștri”, a mai spus Igor Grosu.