
MAI și Serviciul de Telecomunicații Speciale al României vor avea mai multe activități comune și schimb de practici
Săptămâna trecută, ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a semnat un acord de cooperare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) din România, informează OFICIAL.
Ana Revenco spune că, în contextul în care țara noastră a obținut statutul de candidat la UE, este convinsă că semnarea acestui acord va întări cooperarea cu vecinii.
„Acordul prevede activități comune și schimb de bune practici între MAI și STS, pentru dezvoltarea rețelelor de radiocomunicații sigure – TETRA. La fel, colegii ne vor asista la implementarea sistemului de avertizare a populației în situații de urgență în Republica Moldova, prin mesaje de tip CellBroadcast. Totodată, vom identifica oportunități de colaborare în domeniul IT&C, în cadrul proiectelor transfrontaliere, finanțate prin fonduri externe nerambursabile.
Dezvoltarea canalelor de comunicații TETRA și implementarea unei rețele de tip Intranet în MAI vor asigura securitatea și protejarea informațiilor în cadrul sistemului afacerilor interne. De asemenea, va permite efectuarea rapidă a schimbului de date cu partenerii internaționali, în prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere”, spune Ana Revenco.