Modificări în legislație aferente stabilirii cuantumului minim lunar a contribuțiilor de stat obligatorii datorate de angajator și a bazei de calcul a acesteia
Casa Națională de Asigurări Sociale aduce la cunoștință că, în Monitorul Oficial din 02 septembrie curent a fost publicată Legea nr. 259 din 26 august 2022 pentru modificarea unor acte normative. Legea menționată vine cu modificări la Legea nr.242/2022 prin care au fost efectuate modificări la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
Astfel, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 489/1999 are o nouă redacție „Baza lunară de calcul pentru fiecare salariat nu poate fi mai mică decât salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație, proporțional timpului lucrat. Contribuția de asigurări sociale calculată la baza lunară de calcul pentru fiecare salariat cu timp de muncă parțial sau regim de activitate redusă nu poate fi mai mică de 25% din contribuția de asigurări sociale calculată la salariul minim lunar pe țară.”
Potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 259/2022, modificările operate intră în vigoare la data de 01.01.2023.
În contextul în care baza lunară de calcul a contribuțiilor datorate de angajator este suma salariilor și recompenselor, prin modificările operate au fost introduse unele precizări privind cuantumul acesteia, care nu poate fi mai mică decât salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație, proporțional timpului lucrat. În conformitate cu ultimele modificări operate în actele normative, salariul minim lunar pe țară constituie 20,71 lei pe oră, sau 3 500 de lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună. Respectiv, baza lunară de calcul a contribuției aferentă salariatului, care activează cu program complet de lucru, nu poate fi mai mică de 3500 lei.
Totodată, a fost stabilită suma minimă a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în cazul angajaților care activează cu timp de muncă parțial sau regim de activitate redusă. În acest caz, contribuția lunară nu poate fi mai mică de 25% din contribuția de asigurări sociale calculată la salariul minim lunar pe țară. Respectiv, pentru angajatorul care aplică tariful contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de 24%, contribuția lunară datorată de acesta pentru fiecare angajat nu poate fi mai mică de 210 lei (3500lei*24%*25%).