Noul director al Agenției de Investiții – prezentat colectivului

Noul director al Agenției de Investiții – prezentat colectivului

Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat colectivului pe Marin Ciobanu, noul director al Agenției de Investiții din Moldova. Șefa Guvernului a declarat că AIM are astăzi un rol crucial în dezvoltarea economiei naționale, în atragerea investițiilor în țara noastră și în crearea a noi locuri de muncă, fapt care va determina cetățenii Republicii Moldova să rămână acasă, informează OFICIAL.

„Sunt convinsă că experiența profesională pe care a acumulat-o domnul Marin Ciobanu, în ultimii zece ani ca administrator al Zonei Economice Libere din Bălți, va avea un aport enorm în amplificarea eforturilor autorităților și a oamenilor de afaceri în atragerea investițiilor. Republica Moldova are un potențial imens, mai ales acum de când a obținut statutul de țară candidată la UE, pe care trebuie să-l valorificăm în interesul și beneficiul cetățenilor din întreaga țară”, a subliniat Natalia Gavrilița.

Marin Ciobanu și-a făcut studiile în Republica Moldova, dar și în Germania. Acesta deține diplome de licență, masterat, doctorat și postdoctorat în economie, business, inginerie și management.

Candidatura acestuia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri în cadrul ședinței de Guvern din 1 septembrie, după ce fostul manager al Agenției de Investiții și-a depus cererea de demisie.

Share