Președintele țării: Să avem încredere în noi. Să nu ne oprim la mijloc de drum, oricât de greu ar fi
Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Independenței, a declarat că are încredere că vom reuși pentru că are încredere în rezistența și înțelepciunea oamenilor noștri, informează OFICIAL.
“Să avem încredere în noi. Să nu ne oprim la mijloc de drum, oricât de greu ar fi. Să continuăm și să lăsăm copiilor noștri o țară liberă. O țară în care să-și croiască soarta așa cum vor ei, în casa lor, și să strângă roadele.
Iar dacă unii vor întreba: „La ce vă servește libertatea și democrația, dacă prețurile cresc și e mai greu de trăit?”, vom răspunde cu încredere: libertatea noastră ne face mai puternici. Ne dă voce, demnitate și putere. Ne face să stăm drepți, să nu ne temem și să judecăm după interesul nostru propriu, nu după dictatul cuiva din afară. Fiind liberi, avem curaj, avem alegere – și avem o comunitate de prieteni care ne sunt alături”, a menționat oficialul.
Maia Sandu a mai spus că, războiul se va termina, iar noi vom ieși din aceste crize mai puternici, mai rezistenți, mai înțelepți.
“Și vom continua drumul nostru de construire a Moldovei libere și democratice, o casă bună pentru oamenii săi.
Viața în Moldova este așa cum o facem împreună. „Poate că e bine în alte țări, dar acasă e mai bine,” mi-a scris Valeria. Să urmăm îndemnul lui Nelly, fetița din clasa a 5-a: „să facem totul, din răsputeri, ca să transformăm Moldova într-un Rai””, a conchis oficialul.