Judecătoria Rîșcani a respins cererea Cancelariei de Stat privind tariful la transportul public în Capitală

Judecătoria Rîșcani a respins cererea Cancelariei de Stat privind tariful la transportul public în Capitală

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, spune că Judecătoria Rîșcani a decis să respingă cererea Cancelariei de Stat privind tariful la transportul public în Capitală, informează OFICIAL.

Ion Ceban spune că toate au fost făcute conform legii.

„Nu încetez să spun că tot ce fac cei de la guvernare în adresa Primăriei Chișinău, este ardoarea cu care își doresc să capete puterea în capitală.

În acest sens și concret în acest caz a fost o ingerință în treburile Administrației Publice Locale creând un precedent grav pentru toate primăriile.

În alte cazuri, cei de la guvernare azi fac tot posibilul să blocheze anumite proiecte cum este cazul reparației curente a Parcului Catedralei, la acest subiect voi reveni mai târziu, sper să ajungem la un numitor comun, dar și alte proiecte care sunt contestate.

Ce fac azi cei de la guvernare? Au pus un papagal, care trimite scrisori la toate preturile, direcțiile și întreprinderile, câte 10 pe zi, să facă ceea ce promit ei oamenilor la corturile electorale pe care le instalează prin sectoarele capitalei”, spune Ceban.

Share