Echipe mixte vor fi create în toate subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției

Echipe mixte vor fi create în toate subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției

La 23 iulie, a.c. în cadrul Inspectoratului General al Poliției a avut loc ședința de totalizare prezidată de ministru afacerilor interne, Oleg Balan și șeful adjunct al IGP, colonel de poliție Gheorghe Cavcaliuc. Deasemea, la ședință au participat toți conducătorii subdiviziunilor subordonate ale IGP care au prezentat rezultatele obținute în activitate pentru prima jumătate de an.

Astfel, în primele șase luni, la centrul 902 au parvenit peste 32.000 de apeluri cu solicitarea poliției la fața locului, iar în peste 90% din cazuri echipajele de poliție au ajuns în mai puțin de 10 minute, timpul mediu de reacție pe țară fiind de 13 minute. În scopul asigurării securității publice și reacționării promte la toate solicitările cetățenilor, din martie 2015, IGP a introdus echipajele mixte de patrulare, format dintr-un angajat al Inspectoratului Național de Patrulare, Inspectoratelor de Poliție din mun.Chișinău și Brigăzii cu Destinație Specială ”Fulger”. Această modificare în activitatea de patrulare s-a dovedit a fi una eficientă, așa cum timpul de reacționare a scăzut în mediu cu 3-7 minute, iar itinerariile echipelor mobile de patrulare sunt create în conformitate cu gradul de criminalitate din sectoarele orașului. Din acest moment echipe mixte vor fi create în toate subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției.

În rezultatul măsurilor consolidate întreprinse de poliție, s-a reușit diminuarea cu 5% a numărului total de infracțiuni comise în țară, fiind înregistrate 17.205. De asemenea, numărul omuciderilor a scăzut cu 23%, vătămărilor intenţionate grave cu 21%, jafurilor cu 14,9% şi infracţiunilor privind viaţa sexuală cu 11,3%.

Identitatea autorilor infracțiunilor a fost stabilită pe cauzele penale: contra vieţii şi sănătăţii persoanelor în proporție de 83,22% din cazuri, contra securităţii publice – 81,32%, privind viaţa sexuală – 80,8%, contra familiei şi minorului – 87,73%, contra patrimoniului – 47,87%, pe cazurile de tâlhării – 87,5% şi pe cazurile de jaf – 79,78%. În același timp, s-a reușit identificarea şi atragerea la răspundere a autorilor infracțiunilor și crimelor în 3515 de cauze penale rămase nedescoperite din anii precedenţi (perioada anilor 2013-2014).

Peste 85 % din totalul de infracțiuni privind circulația de droguri au fost expediate în procuratură, iar în rezultatul acţiunilor de combatere a traficului ilicit de droguri au fost relevate şi anihilate 22 grupări criminale organizate implicate în traficul ilicit de droguri.

În urma măsurilor speciale de investigaţii desfăşurate, au fost documentate 79 cazuri ce vizează traficul de fiinţe umane, 36 cazuri de proxenetism, 19 cazuri de trafic de copii, 4 cazuri de scoatere ilegală a copiilor din ţară și 21 cazuri de organizare ilegală a migraţiei, precum și au fost anihilate 4 grupări criminale specializate pe traficul de ființe umane.

În același timp, au fost întreprinse un şir de măsuri în vederea contracarării cazurilor de contrafacere a produselor alimentare, băuturilor alcoolice, comercializarea ilicită a produselor petroliere, etc. În acest context, în comun cu subdiviziunile teritoriale de profil a fost anihilată activitatea a 16 linii şi puncte clandestine.

Datorită eforturilor angajaților în domeniul combaterii infracțiunilor informatice, pe parcursul a primelor 6 luni ale anului 2015, au fost inițiate 88 de cauze penale, cele mai multe referindu-se la efectuarea tranzacțiilor online, utilizîndu-se rechizitele cardurilor bancare – 31 cazuri; răspîndirea imaginilor cu conținut de pornografie infantilă – 11 cazuri; accesul neautorizat la sistemele informatice – 12 cazuri, etc.

În perioada ianuarie-iunie 2015, au fost înregistrate 1110 accidente rutiere, soldate cu 129 persoane decedate şi 1348 traumatizate. Conform statisticii, cel mai mare număr de accidente s-a produs din vina conducătorilor auto – în 88,3% din numărul total de accidente înregistrate în ţară.

În cadrul acţiunilor de profilaxie realizate pe parcursul perioadei de 6 luni ale anului 2015, au fost depistate 2978 cazuri de conducere a mijloacelor de transport de către conducătorii auto în stare de ebrietate. În aceeași perioadă, au fost înregistrate peste 200.000 încălcări de către sistemele de monitorizare video a traficului rutier. Dintre acestea, cele mai multe ţin de nerespectarea regimului de viteză peste 115.000, oprirea/staţionarea în locurile interzise – peste 35.000 și trecerea la culoarea roşie a semaforului – peste 18.000.

Cu scopul prevenirii și combaterii fenomenului infracțional, poliția a demarat nouă operațiuni speciale și 21 măsuri complexe. În același timp, au fost desfășurate șase campanii de informare și sensibilizarea a opiniei publice cu privire la accidentele rutiere, violența domestică, educarea copilului privind drepturile acestuia și altele.

Cu susținerea partenerilor de dezvoltare: Ambasada SUA, Delegația UE în Moldova, PNUD, EUBAM, OSCE, EUHLPAM, Consiliul Europei, UNODC, Fundaţia Hanns Seidel, au fost organizate seminare şi sesiuni de instruire pe diverse tematici, cum ar fi: consolidarea capacităților de intervenție, managementul crizelor, managementul proiectelor, analiza amenințărilor SOCTA, prevenirea și combaterea diferitor genuri de infracțiuni. De asemenea, au fost modernizate metodele și tehnicile de lucru ale poliției și preluată experiența colegilor din alte țări.

Pentru asigurarea transparenței în activitatea poliției au fost consolidate capacitățile instituționale ale acesteia prin organizarea unor sesiuni de instruire și dezvoltarea instrumentelor de comunicare.

Conducătorii de subdiviziuni care au obținut rezultate remarcabile în activitate au fost menționați de către șeful-adjunct al IGP, Gh.Cavcaliuc.

Obiectivul prioritar stabilit de către Inspectoratul General al Poliției pentru perioada imediat următoare esteconsolidarea capacităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii pentru asigurarea unui climat de siguranță în societate.

Mihaela Rotari

Share