Astăzi începe sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat
În perioada 18-22 iulie în Republica Moldova se desfășoară sesiunea suplimentară din cadrul examenului național de bacalaureat. La sesiune s-au înscris peste 3700 de candidați, care vor susține probele de examen în 14 centre de bacalaureat, instituite în acest sens, transmite IPN, cu referire la un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.
În data de 18 iulie 2022 candidații susțin proba la limba și literatura română (pentru alolingvi), în 19 iulie 2022 vor susține proba la limba de instruire, în 20 iulie – la limba străină, în 21 iulie – la disciplina de profil, iar în 22 iulie candidații vor susține examenul la disciplina la solicitare. Probele vor începe la ora 10.00.
La prima probă de examen, la limba și literatura română pentru alolingvi, vor participa 264 de candidați. La cea de-a doua probă de examen, la limba de instruire, s-au înscris 219 candidați. La examenul la limba străină, care se va desfășura la data de 20 iulie, urmează să participe 2010 candidați, iar la proba de profil, cea de-a patra probă de examen – 1996 de candidați. La disciplina la solicitare, examen care va avea loc la 22 iulie, vor participa 450 de candidați.
Testele de examen vor fi verificate în perioada 19-26 iulie, iar rezultatele vor fi afișate în centrele de bacalaureat la 27 iulie. Candidații la examenul de bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore pentru ca să depună contestații – în zilele de 27-28 iulie. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la 1 august 2022.