UASM nu va dispărea! Marian: Emoțiile și simbolismele trebuie scoase din dezbaterea despre această reformă
Deputatul PAS, Radu Marian, clarifică lucrurile privind reforma universitară, informează OFICIAL.
El spune că studiile universitare nu vor dispărea și Universitatea Agrară nu va fi lichidată.
„Sub noua reformă, Universitatea Agrară va deveni o Facultate Agrară performantă la UTM – cu administrare mai bună, salarii mai mari pentru profesori/ cercetători, și studii mai bune. Tinerii vor învăța cele mai moderne tehnologii, care îi vor face mai competitivi în business-ul agricol, dar și pe piața muncii”, spune Marian.
Deputatul a specificat că „Moldova nu a dus-o bine în agricultură”.
„Emoțiile și simbolismele trebuie scoase din dezbaterea despre această reformă. Trebuie să discutăm despre rezultate. Și nu e secret pentru nimeni că agricultura în Moldova nu a dus-o cu adevărat bine niciodată de la independență încoace. Mult prea puțină productivitate și eficiență. Eu vreau sa aud de la contestatarii reformei cum anume menținerea status-quo-ului ajută la dezvoltarea domeniului.
Desigur, nu rezolvăm toată problema prin reorganizarea Universității Agrare, dar e un bun pas înainte. Viitorii agronomi trebuie învățați în spiritul unei noi abordări, mult mai moderne”, spune deputatul.
El mai punctează că o treime din studenții de la Universitatea Agrară fac agronomie, „restul fac drept, marketing etc. Concluziile le făceți singuri”.