Parlamentul va examina măsuri legislative de facilitare a transportului naval pe căile interne

Parlamentul va examina măsuri legislative de facilitare a transportului naval pe căile interne

Restricțiile privind interzicerea circulației transportului pe căile navigabile interne ar putea fi abrogate. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au aprobat coraportul pentru un proiect de lege care prevede acest lucru.

Proiectul a fost elaborat urmare a mai multor solicitări venite din partea reprezentanților mediului de afaceri cu privire la eliminarea barierelor administrative din cadrul normativ referitor la transportul de mărfuri și pasageri prin cheiurile temporare, situate în afara complexului portuar Giurgiulești.

De asemenea, potrivit notei informative a proiectului, modificările legislative sunt necesare și din considerentul că, din cauza războiului, mărfurile nu mai pot fi transportate prin intermediul porturilor din Ucraina.

Astfel, printre propunerile legislative se numără abrogarea restricțiilor privind interzicerea circulației transportului naval pe căile navigabile interne. De asemenea, se va permite curățirea șenalului navigabil și amenajarea cheiurilor temporare, fără evaluarea impactului asupra mediului înconjurător sau expertizei ecologice de stat.

Documentul va fi propus spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Share