Biroul vamal Leușeni şi mediul de afaceri pledează pentru un parteneriat
În incinta Biroului vamal Leuşeni a fost desfăşurată şedinţa Consiliul Consultativ cu participarea conducerii Biroului vamal, reprezentanţi din cadrul Aparatului Central al SV, agenți economici din regiune și reprezentanţi ai companiilor de brokeri vamali.
Şedinţa a fost prezidată de Şeful Biroului Vamal Leuşeni Dl. Covata Mihai, care a accentuat în discursul său despre importanța menţinerii unui dialog constructiv între organele vamale şi reprezentanţii mediului de afaceri.
Scopul întîlnirii a fost promovarea unui parteneriat dintre biroul vamal şi mediul de afaceri, informarea și concomitent discutarea și analizarea lacunelor apărute pe parcursul activității zilnice.
În cadrul şedinţei, mediul de afacere a fost familiarizat cu aspectele reorganizării birourilor vamale, precum şi reorganizarea activităţii posturilor interne de control.
De către Dna Natalia Calenic, şef adjunct al Departamentului venituri şi control vamal au fost reiterate avantajele AEO, şi anume: proceduri simplificate; facilităţi la traversarea frontierei; limitarea controalelor; timp redus de efectuarea procedurii de vămuire; depunerea unei declarații suplimentare care acoperă mai multe tranzacţii pe o anumită perioadă; vămuirea la domiciliu; ş.a.
Mai mult, au fost discutate cu mediul de afacere şi enumerate avantajele declarării electronice. Cei ce poate nu au cunoscut pînă la şedinţă, deja cu certitudine ştiu, că declarația se depune în format electronic fără deplasarea la postul vamal; mărfurile destinate exportului sunt transportate direct la frontieră fără a le prezenta la control la postul vamal intern; se exclud cheltuielile de deplasare pentru prezentarea declarației pe suport de hârtie la postul vamal intern; se exclud costurile formularelor declarațiilor vamale; se înlătură contactul cu colaboratorul vamal; sunt reduse riscul de corupţie şi integritate; ş.a.
De către experţii în domeniu a fost expusă şi o altă facilitate pentru agentul economic, posibilitatea de a vămui marfa prin depunerea declarației vamale însoţită de minimum 3 acte obligatorii: a) factura; b) documentele de transport; c) actele permisive, necesare pentru acordarea liberului de vamă.
Totodată s-a discutat despre statutul agentului exportator aprobat şi obţinerea Certificatului de Exportator Aprobat, conform HG Nr.385 din 16.06.2015 pentru punerea în aplicare a prevederilor secţiunii 342 din Codul Vamal al RM.
Mediul de afacere, în cadrul şedinţei a aflat mai multă informaţie referitor la introducerea culoarului Albastru de vămuire. Astfel, că Serviciul Vamal implementează mecanisme de control vamal moderne, care simplifică procedura de vămuire și reduc durata și costurile acesteia pentru agenții economici de bună credinţă. Pentru mai multe tranzacții, liberul de vamă se acordă fără efectuarea controlului vamal, cu direcționare spre control post-vămuire. Declarațiile vamale sunt validate imediat (similar procedurii existente pentru culoarul verde de vămuire) și controlul vamal se amînă, agenții economici dispunând de marfă imediat după depunerea declarației vamale. Mai mult, Serviciul Vamal își propune să redirecționeze capacitățile instituționale spre a două linie de control și să simplifice la maximum formalitățile la momentul trecerii frontierei și vămuirii mărfurilor.
La final, Şeful Biroului Vamal Leuşeni, făcînd apel la mai multă perseverenţă, încredere reciprocă, conlucrare eficientă în continuare a mulţumit celor prezenţi de activitate şi a menţionat că doar în comun vor soluţiona rapid şi eficient toate lacunele şi vor realiza obiectivele propuse.
Mihaela Rotari