Reacția lui Plîngău la declarațiile lui Gaibu: A decis să dea calificative nedemne de un ministru…

Reacția lui Plîngău la declarațiile lui Gaibu: A decis să dea calificative nedemne de un ministru…

Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), a venit cu o reacție la declarațiile din această dimineață ale ministrului Economiei, Sergiu Gaibu, cu privire la dosarul penal în care a fost vizat, informează OFICIAL.

„Am citit cu mare atenție mesajul domnului Gaibu. Platforma DA respectă prezumția nevinovăției. În același timp, pentru noi ca și pentru întreaga societate a fost un șoc că un ditamai ministru al economiei a avut calitatea de bănuit pe un dosar penal privind spălarea de bani în proporții deosebit de mari, iar acest lucru necesită cel puțin o clarificare. Noi, cât și cetățenii nu datorăm nimic ministrului, el însă era cel puțin dator să facă claritate.

Ne vorbește despre șantaj, asta în condițiile în care nu dă niciun detaliu. Ne vorbește despre presiuni din partea lui Plahotniuc, asta în condițiile în care nu l-a văzut nimeni să se poziționeze împotriva acestuia.

În loc ca ministrul să prezinte clarificări, acesta a decis să mă atace pe mine și pe domnul Alexandru Slusari, să dea calificative nedemne de un ministru despre Platforma DA, astfel, ofensând pe toți colegii mei”, a declarat politicianul.

În context, Dinu Plîngău s-a adresat lui Sergiu Gaibu: „Domnule ministru, Platforma DA constată cu regret că justificările prezentate nu au fost convingătoare și vă solicită să nu rămâneți ca o pată neagră pentru actuala guvernare în condițiile extrem de complicate pentru Republica Moldova. Noi nu am făcut nimic altceva decât să facem publice informații de interes național, care au fost tainuite la momentul desemnării dumneavoastră în calitatea de ministru.”

Share