Fracțiunile parlamentare au discutat cu membrii Comisiei de la Veneția evaluarea proiectului Legii prin care se pun în aplicare modificările constituționale privind sistemul judiciar
Subiectul discuțiilor a fost evaluarea juridică a proiectului Legii pentru modificarea unor acte normative, elaborat în scopul sincronizării prevederilor legale cu amendamentele constituționale referitoare la sistemul judecătoresc, care au intrat în vigoare la 1 aprilie anul curent.
Proiectul vizează modificarea Legii privind organizarea judecătorească, Legii cu privire la statutul judecătorului, Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție, Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor.
Drept urmare, finalitatea de bază a acestui proiect constă în crearea unui cadru normativ coerent prin excluderea oricăror neconcordanțe dinte normele constituționale și prevederile legale care reglementează domeniul sistemului judecătoresc.
O altă finalitate urmărită constă în asigurarea implementării recomandărilor internaționale ce se referă la termenul inițial și modul de numire a judecătorilor, precum și la rolul, componența și competențele Consiliului Superior al Magistraturii.
Astăzi, membrii Comisiei de la Veneția au discutat cu președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamati, și cu alți deputați din cadrul comisiei.