Avertizarea IGSU: Cetățenii să fie atenți în timpul aflării în preajma bazinelor acvatice din țară
Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 12-14 mai se prevede ridicarea temperaturii aerului până la 28 grade Celsius. În acest context, IGSU avertizează despre riscul accidentelor pe apă. Cetățenii sunt îndemnați să fie foarte prudenți la capitolul bazelor securității vieții în timpul aflării în preajma bazinelor acvatice din țară, informează OFICIAL.
Salvatorii îndemnă oamenii să nu opteze pentru intrarea în apa lacurilor, iazurilor și râurilor în pofida temperaturilor ridicate de afară, întrucât temperatura apei este joasă, de doar 12 grade celsius, iar decalajul dintre acestea cu siguranță poate provoca probleme de sănătate, în special pentru persoanele care au imunitate mai slabă, sau nu au o condiție fizică bună. Mai mult, diferența de temperaturi, poate duce la crampe musculare, spasme, iar înotul persoanelor se poate finaliza tragic.
O atenție sporită trebuie acordată minorilor care se aventurează să-și petreacă timpul în preajma bazinelor acvatice. Îndemnul angajaților IGSU față de persoanele care le poartă grija, este ca aceștia să-i supravegheze și să nu le permită jocul în apă.
Tradițional la începutul sezonului estival Inspectoratul General pentru Situații de Urgență inițiază Campania de prevenire a înecurilor, activitate are drept scop preîntâmpinarea și evitarea accidentelor și cazurilor de înec în lacurile și râurile din țară. Această Campanie are menirea de a proteja oamenii și de a-i responsabiliza la capitolul siguranței și securității în spațiile de agrement. Campania va fi lansată de salvatori odată cu deschiderea sezonului estival, iar angajații IGSU vor merge pe plajele bazinelor acvatice pentru a preîntâmpina persoanele care se odihnesc despre riscurile scăldatului în locuri neautorizate.
Potrivit IGSU în țară sunt doar 19 bazine acvatice dotate cu stații de salvare, unde salvatorii pot monitoriza situația la capitolul siguranței și securității, iar în total în Republica Moldova sunt 3600 de lacuri și iazuri care nu au destinație de agrement, și unde scăldatul nu este indicat.