PSRM, îngrijorat:  Acum, mărfurile din Rusia și, evident, cele din Belarus vor deveni mult mai costisitoare…

PSRM, îngrijorat: Acum, mărfurile din Rusia și, evident, cele din Belarus vor deveni mult mai costisitoare…

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își exprimă îngrijorarea în legătură cu neîndeplinirea de către partidul de la guvernare a angajamentelor pe care și le-a asumat cu privire la respectarea neutralității țării noastre: „despre unele dintre aceste abateri societatea moldovenească află absolut întâmplător”, informează OFICIAL.

Socialiștii, într-o declarație, menționează că, în pofida faptului că autoritățile Moldovei și-au anunțat intenția de a păstra neutralitatea, din declarația vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, aflăm că țara noastră, alături de UE și țările G7, s-a alăturat sancțiunilor anti-Rusia și a susținut apelul către OMC de a-i retrage Rusiei preferințele comerciale.

„În declarația vicepreședintelui Comisiei Europene se menționează faptul că acum, mărfurile produse de companiile din Rusia nu vor mai beneficia de regim preferențial de comerț în economia noastră.

În același timp, remarcăm că mărfurile din Rusia, Ucraina, Belarus, care ajungeau în țara noastră în regim preferențial, erau cele mai accesibile pentru majoritatea populației noastre.

Conform datelor din anul 2021, Rusia se plasează pe locul întâi în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri în Moldova (14,7%, cu o creștere de 1,7 ori). Ponderea exporturilor moldovenești în Rusia constituie 8,8%, cu o creștere de 27,3% în anul trecut.

Acum, mărfurile din Rusia și, evident, cele din Belarus vor deveni mult mai costisitoare nu doar din cauza inflației galopante, dar și a sancțiunilor impuse care vor lovi mult mai dur în economia noastră și nu a Rusiei.

Țările puternice sunt hotărâte să izoleze și mai mult Rusia de economiile lor, dar să răspundem la întrebarea: oare Moldova este gata să-și izoleze economia complet față de Est? Avem suficiente rezerve pentru aceasta?

Evident, înainte de a face un asemenea pas, guvernarea ar fi trebuit să facă niște calcule, să le aducă la cunoștința societății și să avertizeze cetățenii și mediul de afaceri despre problemele cu care s-ar putea confrunta suplimentar. Este vorba, inclusiv, despre măsurile posibile de răspuns din partea Rusiei în raport cu statele neprietenoase, despre care s-a declarat anterior” – mai spun ei.

Partidul Socialiștilor face apel către autoritățile din Republica Moldova să respecte statutul declarat de neutralitate al țării noastre și să-și evalueze acțiunile reieșind din impactul acestora atât asupra situației din țară, cât și asupra bunăstării cetățenilor.

Cristina Gurez

Share