Numărul candidaților la BAC care au încercat să facă uz de fraudă a fost mult mai mic

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat a crescut cu peste 10 puncte procentuale față de 2014. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației Maia Sandu.

Mai jos, discursul integral al ministrei:

După cum am anunțat anterior, începînd cu 27 iunie, elevii care au participat la sesiunea de bază de Bacalaureat au putut să afle rezultatele examenului, iar, în zilele de 27 și 29 iunie, cei care nu au fost de acord cu evaluarea au avut posibilitatea să depună contestații pentru reverificarea testelor. Astăzi vă prezentăm datele preliminare la nivel de țară după sesiunea de bază.

Din start, vreau să menționez că am constatat o schimbare de atitudine în modul de desfășurare a sesiunii de Bacalaureat din anul curent. Numărul candidaților care au încercat să facă uz de fraudă a fost mult mai mic decît în anii precedenți. Marea majoritate a elevilor a venit pregătită să susțină testarea cu forțe proprii și acest lucru ne bucură foarte mult și ne inspiră optimism. Drept urmare, au fost eliminați pentru fraudă 59 de candidați în comparație cu 161 în 2014.

În general, în ultimii doi ani, am asistat la o schimbare majoră de comportament în rîndul absolvenților de liceu. Această primă victorie are o semnificație deosebită mai ales pentru că a fost obținută într-o societate în care valori precum onestitatea și corectitudinea nu sînt suficient apreciate și promovate. Asumarea unor astfel de valori de către tineri transmite un mesaj clar atît clasei politice, cît și societății în ansamblu. 

Astfel, în pofida situației descurajante la nivel politic și economic, am certitudinea că schimbarea spre bine este posibilă în această țară și că ea poate veni de la generațiile tinere cu condiția ca noi, adulții, să nu le împiedicăm dezvoltarea. Îi putem încuraja pe tineri să creadă în ei înșiși, să participe la crearea unei societăți cu adevărat democratice și să producă mult dorita transformare, dacă vom renunța la populism ieftin și vom evita să facem lucruri care să le compromită viitorul.

Este de apreciat și efortul cadrelor didactice implicate în organizarea sesiunii de Bacalaureat. În cele mai multe centre de examinare procesul a fost organizat în modul cuvenit, iar profesorii și-au făcut datoria în mod onest, acționînd în conformitate cu cele mai înalte rigori profesionale. De asemenea, vreau să le mulțumesc observatorilor din societatea civilă care deja al treilea an, în bază de voluntariat, acordă un sprijin enorm Ministerului Educației în asigurarea unei evaluări corecte.

În același timp, îmi exprim regretul pentru deficiențele înregistrate în mai multe instituții din țară la evaluarea finală la treapta gimnazială. Astfel, pe lîngă instituțiile care au organizat corect examenele, au fost și dintre cele în care organizatorii testărilor au utilizat, în continuare, vechile practici defectuoase. Această situație a nemulțumit mulți elevi, care au condamnat trișatul și copiatul și au sesizat neregulile. Ne bucură faptul că onestitatea și corectitudinea devin virtuți apreciate, dar ne mîhnește că în sistemul educațional mai există manageri și cadre didactice care nu respectă aceste valori și nu oferă un model demn de urmat pentru copii.

Credem cu fermitate că bunele practici de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat vor fi extinse și la evaluarea din cadrul celorlalte trepte de școlarizare. Chiar dacă evaluarea la gimnaziu ține de responsabilitatea nemijlocită a instituțiilor de învățămînt și a autorităților locale, vă asigur că, pînă la următoarea evaluare, Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare vor veni cu un set de măsuri care să asigure un proces de examinare bazat pe corectitudine și profesionalism.

Cu referire la Bacalaureat, precizăm că în acest an au fost admiși la examene 25.952 de elevi. În total, în cadrul sesiunii au fost scrise 83.734 de teste. La evaluarea lucrărilor au participat 660 de profesori.

Mă bucur să anunț că în anul curent avem o rată mai înaltă de promovare în comparație cu anul precedent. Astfel, după sesiunea de bază, rata de promovare constituie 54,14% față de 44% în 2014. Această creștere însemnată demonstrează că reformele inițiate asigură o performanță autentică și că rezultatele reprezintă o realizare meritată a elevilor care au depus eforturi și au fost apreciați corect. După încheierea procedurii de contestații, cei care nu au reușit să obțină o notă de trecere se pot înscrie pentru sesiunea suplimentară ce se va desfășura în perioada 16-23 iulie. Experiența anilor precedenți arată că, după aceste două exerciții, rata de promovare crește.

De menționat că rata de promovare a crescut la toate cele trei tipuri de instituții: licee, colegii și universități. Ca și în anul trecut, rata de promovare pentru promoția anului curent este mult mai mare decît rata de promovare totală și constituie 65,73%; pentru restanțieri promovabilitatea este de 25,58%. Rata de promovare și nota medie a crescut pentru marea majoritate a disciplinelor. Chiar dacă științele exacte rămîn în continuare o provocare pentru elevii noștri, în acest an a fost înregistrată o creștere importantă a ratei de promovare la disciplina matematica – cu aproape 15 puncte procentuale față de anul 2014. O scădere a ambilor indicatori a fost înregistrată însă la disciplina Istoria românilor și universală.

La această etapă, sînt 3 absolvenți care au luat nota 10 la toate disciplinele. Alți 149 au nota medie mai mare sau egală cu 9. În același timp, 18,58% dintre candidați au nota medie mai mare sau egală cu 7.

Vreau să felicit toți absolvenții și să le spun că echipa Ministerului Educației și, cu certitudine, profesorii lor sînt mîndri de ei, de modul în care au susținut acest examen și de faptul că au rezistat tentației de a obține beneficii nemeritate. Avem toată încrederea că, și pe viitor, acești tineri vor continua pe această cale, se vor ambiționa să-și atingă obiectivele cu forțe proprii. O notă de zece obținută prin furt nu te face nici un profesionist bun, nici un om de valoare. Nimeni nu-și dorește un absolvent cu o diplomă cu note mari căruia îi lipsesc integritatea și performanța. Dobîndirea de cunoștințe și valori reprezintă o achiziție pe care nimeni nu o poate contesta sau fura. Vă îndemn, dragi absolvenți, să vă bucurați că ați devenit mai inteligenți, mai virtuoși, mai onorabili.

 

Mihaela Rotari

Share