Funcția de director general adjunct al ANSC ar urma să fie lichidată
Activitatea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) va fi optimizată. În acest sens ar urma să fie lichidată funcția de director general adjunct al instituției, transmite OFICIAL.
Comisia economie, buget și finanțe a aprobat rapoartele la proiectul de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la instituirea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor și la proiectul de modificare a Legii privind achizițiile publice.
Membrii Comisiei vor înainta cele două proiecte în ședința plenară a Legislativului pentru adoptare.
Potrivit președintelui Comisiei, Dumitru Alaiba, menținerea funcției manageriale de director general adjunct este inoportună și inutilă, dat fiind faptul că motivul principal din care există această funcție este asigurarea atribuțiilor directorului general în lipsa acestuia.
”În absența directorului, aceste atribuții pot fi executate de către unul din consilieri, la delegarea atribuțiilor către acesta de către directorul general, după necesitate”, a explicat deputatul.
Tot astăzi, cu votul majorității membrilor Comisiei parlamentare de specialitate, a fost susținut proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor al ANSC al lui Alexandru Ciuș, din data de 25 februarie, în baza cererii de demisie depuse. Și acest proiect urmează a fi votat în plen.
Anterior, Parlamentul a luat act de demisia a altor doi consilieri – Iacob Plămădeală și Petru Oprea. A fost anunțat concurs deschis pentru suplinirea acestor două funcții.