Ambasadorul Republicii Populare Chineze, decorat cu Cruce „Pentru merit”, la final de mandat
Ieri, 29 iunie 2015, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Tong Mingtao, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Moldova.
La finalul mandatului său, Tong Mingtao a mulţumit pentru buna colaborare şi evoluţia relaţiilor bilaterale, menționând rezultatele înregistrate şi contribuţia ambelor părţi la realizarea priorităților pe dimensiunea afacerilor interne
La rîndul său, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan a exprimat recunoştinţa sa pentru conlucrarea productivă în contextul reformei instituţionale lansate, subliniind importanţa consolidării relaţiilor bilaterale moldo-chineze bazate pe reciprocitate şi schimb de experienţă.
De asemenea, părţile au apreciat înalt eforturile depuse pentru îmbunătățirea sistemului de videomonitorizare a traficului și dotarea tehnică a MAI, mizând şi în continuare pe extinderea perspectivelor de dezvoltare a cooperării moldo-chineze și realizarea de proiecte comune pe segmentul afacerilor interne.
La finele întrevederii, ministrul de Interne a oferit Ambasadorului Republicii Populare Chineze Crucea „Pentru merit”, clasa I, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat şi aportul adus în contextul desfășurării procesului de reformă în domeniul afacerilor interne, reiterând importanţa multiplicării și diversificării schimbului de experiențe și bune practici pentru demararea unor noi proiecte de asistenţă vizînd domeniul afacerilor interne.