Nicu Popescu, în vizită la Baku. Cu cine a discutat

Nicu Popescu, în vizită la Baku. Cu cine a discutat

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul său din Republica Azerbaidjan, Jeyhun Bayramov, transmite OFICIAL.

„Am primit cu bucurie invitația de a vizita Baku din partea ministrului afacerilor externe al Republicii Azerbaidjan, Jeyhun Bayramov. Discuțiile avute au fost concrete și orientate spre fortificarea dialogului bilateral, în special pe dimensiunile comercial-economică, a energiei, în sfera investițională și a agriculturii, cu un accent sporit pe procesarea fructelor și legumelor”, a declarat Nicu Popescu.

În cadrul întrevederii, oficialii au stabilit reluarea în timpul foarte apropiat după o pauză de 10 ani a activității Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare economică precum și a desfășurării unui Forum bilateral al oamenilor de afaceri în marja acestei comisii.

„La fel, în lista priorităților de pe filiera diplomației economice, am pledat pentru intensificarea cooperării între întreprinderile mici și mijlocii, agreând vizita la Chișinău în timpul apropiat a unei delegații a agenției pentru întreprinderile mici și mijlocii din Azerbaidjan în vederea semnării unui acord de cooperare cu Agenția de Investiții din Moldova. Totodată, vom promova pe agenda de discuții și negocierea unui acord privind diminuarea tarifelor la roaming”, a menționat șeful diplomației Republicii Moldova.

Vicepremierul a mai subliniat importanța strategică a coridorului sudic al gazelor pentru diversificarea surselor și rețelelor de import a gazelor naturale precum și sporirea rezilienței energetice a țării noastre.

„Am convenit pentru perioada următoare desfășurarea unei runde de consultări politice bilaterale la nivel de secretari de stat. De asemenea, am exprimat disponibilitatea de a oferi expertiză în deminare”, a spus Nicu Popescu.

Un alt subiect important al dialogului l-a vizat interacțiunea în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, inclusiv susținerea reciprocă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și Republicii Azerbaidjan.

Doina Buruiană

Share