Vești bune pentru basarabenii care dețin buletine românești. Actele nu vor fi anulate, iar proiectul de lege va fi revizuit
Buletinele românești ale basarabenilor nu vor fi anulate. Ministerul de Interne al României a organizat ieri, 25 ianuarie, o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege care prevede, printre altele, verificarea dacă solicitanții de acte de identitate locuiesc la adresa unde solicită stabilirea domiciliului. Astfel, articolul care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate dacă persoana nu locuiește la adresa declarată va fi revizuit, transmite OFICIAL.
Mai mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au semnalat nereguli în legătură cu acest proiect de lege.
„Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă e persoanelor. Având în vedere ultimele elemente relevate, trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat – în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu, citat de Agerpres.
El a explicat că procedura ca presupune o notificare a cetăţeanului, o solicitare de a lua legătura cu autoritatea publică, o notificare cu privire la procedura la care urmează să fie iniţiată.
„Această procedură este vizată să dureze cel puţin 60 de zile, astfel încât cetăţeanul care este plecat pentru o perioadă scurtă în străinătate să aibă timp să ia la cunoştinţă faptul că este posibil să fie iniţiată o procedură de anulare a domiciliului în ceea ce-l priveşte”, a mai precizat Giulescu, care a adăugat că nimeni nu îşi propune o evaluare a tuturor menţiunilor de adrese din România.
Participanţii la dezbatere au reclamat că explicaţiile directorului DEPABD sunt în contradicţie chiar cu propunerile din proiectul de act normativ, respectiv cu art. 35.1 din proiect.
Amintim că, recent a fost propus un proiect de lece care prevede un act normativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne din România. Potrivit acestuia, basarabenii cu buletin român care nu pot dovedi că locuiesc la adresa riscau să rămână fără actul de identitate. Același proiect interzice și înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie, transmite antena3.ro.
Sursa: https://www.digi24.ro