Asociația Judecătorilor, despre o sesizare la SIS: Asemenea acțiuni amintesc de „Poliția Politică”
Asociația Judecătorilor din Republica Moldova constată că, prin informația apărută în presă cu titlu „SIS a sesizat CNA și PG pe acțiunile judecătorului care l-a restabilit pe Clima în funcție”, prin care s-a apreciat o hotărâre judecătorească de către o autoritate ce are în competența alte atribuții, s-a produs o încălcare gravă a independenței autorității judecătorești în ansamblul său, informează OFICIAL.
Potrivit unei declarații publice, Asociația Judecătorilor consideră inacceptabile sesizările publice făcute de către o subdiviziune a Serviciului de Informații și Securitate (SIS), or asemenea acțiuni amintesc de „Poliția Politică”. Prin urmare, tratează această „notă” a Serviciului de Informații și Securitate ca un caz tipic de intervenție în independența puterii judecătorești.
„Reiterăm că, hotărârile instanțelor judecătorești nu sunt luate în funcție de agenda politică a vreunui partid sau organ de stat, ci ele decurg exclusiv din interpretarea și aplicarea legii. Organele judiciare nu sunt la dispoziția niciunei autorități publice sau formațiuni politice, iar implicarea de această manieră într-o cauză concretă este intolerabilă prin prisma respectării statului de drept.
Atragem atenția că, nu este suficient ca statul de drept să fie menționat ca deziderat în dialoguri publice, el trebuie respectat prin faptele proprii, inclusiv, prin declarații care nu trebuie să știrbească, într-un mod inacceptabil, independența autorității judecătorești.
La fel, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova atrage atenția asupra limbajului actorilor politici, care apreciază unele hotărâri judecătorești. Ei trebuie să se abțină în calificarea acestora, or, potrivit principiilor internaționale privind independența judecătorească, remediul principal pentru corectarea eventuală a unei greșeli este exercitarea căilor de atac, iar casarea unei hotărâri de către instanțele superioare nu înseamnă, în mod automat, că judecătorul nu a acționat într-un mod profesionist. Prin aprecierea unor hotărâri judecătorești de către înalții demnitari se aduce o încălcare iminentă a principiului separației și echilibrului puterilor în stat.
Totodată, încurajăm corpul de magistrați ca în cadrul înfăptuirii actului de justiție să se conducă doar de lege, chiar dacă soluția ce urmează a fi luată poate fi una nepopulară”, se mai spune în declarație.
Asociația Judecătorilor din Republica Moldova subliniază că va susține plenar reformele autentice și necesare în sectorul justiției, în strictă conformitate cu angajamentele Republicii Moldova ca stat membru al Consiliului Europei.
Cristina Gurez