Mărimea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în 2022 se va menține la nivelul anului curent

Mărimea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în 2022 se va menține la nivelul anului curent

Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală atât în formă de contribuție procentuală de 9%, cât și în formă de sumă fixă de 4.056 de lei va fi păstrată și în 2022, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul viitor. Documentul va urma avizarea în comisii parlamentare și aprobarea în cadrul ședinței plenare a Legislativului.

Potrivit proiectului, fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală în anul 2022 vor însuma venituri  și cheltuieli de cca 12,3 miliarde de lei. Față de anul curent, veniturile vor crește cu 10,3%, iar cheltuielile –  cu 8,3%.

Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense vor constitui 5,9 miliarde de lei, în creștere cu 919,4 milioane de lei față de cele aprobate în 2021.

Totodată, pentru transferurile din bugetul de stat în FAOAM pentru asigurarea categoriilor de persoane neangajate sunt prevăzute 5,9 miliarde de lei, cu o majorare de  227,7 milioane de lei comparativ cu nivelul aprobat pentru anul 2021.

La estimarea cheltuielilor FAOAM pe anul 2022 s-a ținut cont de legislația în vigoare și prioritățile în acordarea serviciilor medicale, necesare populației și raportate la capacitățile sistemului de sănătate.

Share