Marina Tauber: Nimic surprinzător, așa a procedat PAS întotdeauna – și-a atribuit proiectele altora pentru că ei nu au propriile idei

Marina Tauber: Nimic surprinzător, așa a procedat PAS întotdeauna – și-a atribuit proiectele altora pentru că ei nu au propriile idei

Deputatul Fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor”, Marina Tauber a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia a atras atenția asupra unui proiect de lege privind statutul municipiului Bălți, care, potrivit ei, a fost inclus în grabă pe ordinea de zi de astăzi a Parlamentului, informează OFICIAL.

„Acest proiect este de fapt o adaptare după un proiect al colegului nostru de partid, Vladimir Vitiuc și a altor colegi, document care stă în Parlament de aproximativ doi ani și nu a fost băgat până acum în procedură legislativă. Nimic surprinzător – așa a procedat PAS întotdeauna – și-a atribuit proiectele altora pentru că ei nu au propriile idei. Deja devine amuzant acest lucru. Partea gravă însă constă în altceva, că autorul acestei inițiative este candidatul la funcția de primar la alegerile din Bălți, deputatul PAS, Boris Marcoci”, a declarat Tauber.

Totodată, ea a spus: „Mă întreb care este scopul acestei inițiative? De ce apare acum, cu trei zile înainte de alegerile din Bălți? De ce presupusul autor este întocmai unul dintre candidații la aceste alegeri? De dragul bălțenilor? Dacă le pasă atât de mult de Bălți, de ce nu au venit cu această inițiativă acum o lună, două luni, un an sau doi? Sau de ce nu au susținut proiectul original de lege elaborat de colegii mei? Pentru că PAS și în particular Boris Marcoci vrea să folosească acest subiect ca instrument electoral. Nu de grijile bălțenilor îi pasă lui, ci de rezultatul pe care îl va obține la alegerile de duminică. El folosește deschis în interesele personale întreg Parlamentul. Face abuz de puterea pe care o deține partidul din care face parte și folosește această uriașă resursă administrativă în interes politic și electoral”.

Tauber a mai spus că, de câteva zile activiștii Partidului „Șor” din Bălți sunt terorizați de către reprezentanții Ministerului de Interne. „Mă adresez Biroului electoral Bălți și Comisiei Electorale Centrale să ia o atitudine fermă în acest caz și să aplice toate instrumentele legale pentru a asigura un proces electoral corect și democratic și să-i sancționeze așa cum spune legea pe cei care nu respectă normele și legile în vigoare”, a precizat ea.

De asemenea, deputatul a făcut un apel public și către Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, căreia i-a solicitat să intervină imediat și să se implice în soluționarea acestei probleme, pentru că, potrivit lui Tauber, ea în fruntea instituției Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu colegii ei, comit ilegalități.

„Încetați presiunile asupra mea și a colegilor mei, pentru că ceea ce fac astăzi polițiștii reprezintă o faptă penală. Eu înțeleg că folosiți poliția și instituțiile statului în interes politic și de partid, dar vă atrag atenția că acest lucru este profund anti democratic și încalcă grav principiile statului de drept. Așa înțelegeți voi valorile europene sau ele sunt importante pentru voi doar când sunteți în opoziție, iar când ajungeți la guvernare uitați imediat de ele?!”, a conchis Marina Tauber.

Cristina Jicol 

Share