Sistemul achizițiilor publice al MECC, auditat de Curtea de Conturi

Sistemul achizițiilor publice al MECC, auditat de Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), la data de 28 septembrie curent, a examinat în cadrul ședinței online, Raportul auditului conformității achizițiilor publice în cadrul sistemului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) în anul 2020.

Misiunea de audit a avut drept scop evaluarea conformității achizițiilor publice în sistemul MECC cu prevederile cadrului normativ-legal aplicabil și emiterea concluziei generale de audit. Astfel, auditul a fost orientat pe analiza procedurilor, regulilor interne aferente fiecărei etape de realizare a procesului de achiziții publice din cadrul entităților auditate.

La 31.12.2020 în subordinea MECC erau circa 200 de instituții, dintre care 88 instituții finanțate din buget, care în anul 2020 au efectuat cheltuieli de casă în sumă de 2,46 mld. lei, iar cheltuieli efective în sumă de 2,61 mld. lei. De asemenea, în subordinea MECC erau cel puțin 113 entități la autogestiune, care au primit mijloace bugetare prin subsidii sau comanda de stat.

Conform constatărilor de audit, entitățile din subordinea MECC nu asigură conformitatea evaluării necesităților, determinării bugetului și întocmirii planului de achiziții, nefiind asigurată nici corelarea între bugetul aprobat și planul de achiziții. Astfel, 87 de instituții bugetare, conform bugetului precizat, aveau planificate procurări în sumă de 640,48 mil. lei și respectiv 602,32 mil. lei. Dintre acestea, doar 25 de entități au elaborat planul de achiziții pentru anul 2020 în sumă totală de 61,18 mil. lei, sau doar pentru 10,2% din procurările precizate. De asemenea, din 106 instituții la autogestiune active din subordinea MECC, doar 29 entități au elaborat planul de achiziții pentru anul 2020, în sumă de 108,3 mil. lei din totalul procurărilor de circa 654,7 mil. lei.

Curtea de Conturi subliniază că entitățile din subordinea MECC:

nu au asigurat organizarea și îndeplinirea conformă a atribuțiilor grupurilor de lucru în achiziții publice, nefiind stabilite expres atribuțiile fiecărui membru;nu practică elaborarea planurilor trimestriale și modificarea planurilor aprobate în cazul identificării unor noi resurse financiare;nu publică planul de achiziții pe pagina web a entității;nu au întocmit conform dosarul achiziției publice;

De asemenea, entitățile verificate nu au asigurat o fundamentare economico-financiară a soluțiilor existente pentru determinarea achiziției. De exemplu, Organizația Concertistică și Impresariat „Moldova-Concert” nu a fundamentat alegerea contractării serviciilor de iluminare artistică și sunet, în confruntare cu procurarea echipamentelor pentru iluminarea artistică și sunet necesare pentru organizarea oricărei prestații artistice – activitatea de bază a Organizației „Moldova-Concert”. Astfel, valoarea serviciilor de iluminare artistică a aproximativ 30 de concerte au o valoare similară cu valoarea echipamentului necesar pentru prestarea acestor servicii.

În cazul Școlii-internat speciale pentru copii orbi și slab văzători din mun. Bălți se constată că entitatea dispune de 2 centrale termice: una pe bază de cărbune și una pe bază de gaze naturale și păcură. Instituția utilizează doar centrala pe bază de cărbune, care este situată la o distanță de 300 m de blocul central, ceea ce generează pierderi de cel puțin 30%. A doua centrală, situată într-o clădire adiacentă blocului central construită până în anul 2010, nu a fost pusă în funcțiune până în prezent, iar conducerea școlii nu poate explica cauza nefuncționării centralei, precum și nici nu a determinat cheltuielile necesare pentru a o pune în funcțiune.

Înregistrarea, evidența și supravegherea achizițiilor de valoare mică nu se efectuează conform, doar 38 de instituții bugetare și 48 de instituții la autogestiune au prezentat către Agenția Achiziții Publice darea de seamă privind contractele de achiziții publice de valoare mica în sumă de 48,44 mil. lei și, respectiv, de 102,63 mil.lei.

În anul 2020 entitățile din subordinea MECC au efectuat achiziții în sumă totală de 608,3 mil. lei, dintre care achiziții de valoare mică și până la 10,0 mii lei în sumă de 291,5 mil. lei sau 47,9% din achizițiile totale (inclusiv entitățile bugetare – 33,9% și la autogestiune – 60,5 %).

Planificarea defectuoasă a achizițiilor publice a determinat deficiențele admise la etapa de selectare și atribuire a contractelor de achiziție, fiind admisă divizarea achizițiilor și nefiind asigurată transparența și eficiența procedurilor efectuate. De exemplu, procedura de achiziționare a manualelor (39,74 mil. lei) combină nejustificat procurarea utilizării „dreptului de autor asupra manualelor” și procurarea „serviciilor de tipărire”, ceea ce generează deficiențe la determinarea corectă a valorii estimate de achiziție și a criteriilor de alegere a câștigătorului, precum și limitează esențial concurența și transparența. Astfel, în cazul necesității reeditării unui manual, MECC deja nu mai petrece o licitație publică, dar efectuează procurarea prin negocieri directe fără publicare de la operatorul economic câștigător al licitației inițiale, ceea ce a dus la majorarea valorii manualelor cu 8,4 mil. lei. Totodată auditului nu i s-au prezentat informațiile privind declararea conflictelor de interese la achiziționarea unor manuale, fiind încheiate 2 contracte în valoare de 2,5 mil. lei, cu operatorul economic, fondatorul căruia este în grad de rudenie cu ex-top managerul autorității contractante, care la rândul său este și coautorul manualelor achiziționate.

În alt caz, achiziția dezinfectantului lichid pentru mâini (28,9 mil. lei), necesar pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19, a fost efectuată prin stabilirea unor cerințe nemotivate, ceea ce a determinat limitarea concurenței și procurarea dezinfectantului la prețuri majorate cu cel puțin 7,2 mil. lei.

Auditul menționează că, în multiple cazuri a fost constatată divizarea procedurilor de achiziție, nefiind aplicate prevederile legale. Astfel, divizări de achiziții au fost constate la Institutul de Fizică Aplicată în valoare de 295,39 mii lei; la Institutul de Zoologie în valoare de 221,46 mii lei, la Școala Internat din or. Ceadîr Lunga în sumă de 3,06 mil. lei pentru achiziția mărfurilor și serviciilor, și în sumă de 0,5 mil. lei la achiziția hainelor, situație similară constată ca și în anul 2019. De asemenea, au fost divizate achizițiile și la Organizația „Moldova-Concert”, fiind încheiate 6 contracte de valoare mică cu același operator economic în valoare cumulativă de 690 mii lei aferente furnizării serviciilor de iluminare artistică a evenimentelor cu prilejul Festivalului „Mărțișor”.

MECC și instituțiile din subordine în perioada anului 2020, contrar prevederilor legale au acordat avansuri pentru achiziționarea mărfurilor, serviciilor și lucrărilor în valoare de 26,92 mil. lei, dintre care pentru servicii comunale și telecomunicații – 5,84 mil. lei.

MECC și entitățile din subordine nu au respectat normele legale de monitorizare și de asigurare a executării și gestionării contractelor de achiziții publice în termenele și condițiile prevăzute de acestea, cum ar fi: lucrările de construcție a edificiului Teatrului Dramatic B.P. Hașdeu din Cahul în valoare de 20,6 mil. lei; serviciile de reparație curentă a edificiului primit în comodat de către Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” (164 mii lei) și serviciile de reparație curentă a acoperișului Școlii-internat speciale pentru copii orbi și slab văzători din mun. Bălți (199,5 mii lei).

Auditul denotă că, serviciile de reparații curentă la acoperișul Școlii-internat speciale pentru copii orbi și slab văzători din mun. Bălți în valoare de 199,5 mii lei nu corespund proceselor-verbale de executare a lucrărilor, punând la îndoială veridicitatea informațiilor din aceste procese-verbale. De exemplu, în unul din acestea lucrările de învelire cu linocrom s-au efectuat pe o suprafață de 373,8 m2. Însă, școala, care a acordat linocromul antreprenorului, conform evidenței contabile în luna noiembrie 2020 a decontat 160 m2 de linocrom sau cu 213,8 m2 mai puțin, ceea ce denotă majorarea valorii lucrărilor executate cu suma de 33,5 mii lei. Mai mult ca atât lucrările au fost efectuate necalitativ, deoarece după 6 luni apa se strecoară între straturile de linocrom pe acoperișul clădirii, iar sub stratul învelit se acumulează apă de ploaie.

În concluzie, Curtea de Conturi menționează că, evaluarea conformității achizițiilor publice în anul 2020 în cadrul sistemului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării cu circa 200 de instituții în subordine relevă neconformități la estimarea și planificarea achizițiilor, precum și la etapele de atribuire, de executare și de monitorizare a contractelor de achiziții. Entitățile au neglijat asigurarea transparenței achizițiilor publice. La etapele de evaluare a ofertelor și de atribuire a contractelor de achiziție, procesul de achiziții publice a fost afectat de un șir de neconformități, condiționate de neasigurarea imparțialității și obiectivității în activitatea grupului de lucru de evaluare a ofertelor. Aspectele menționate ale activității instituțiilor în domeniul achizițiilor publice necesită îmbunătățiri, pentru a spori transparența și eficiența utilizării mijloacelor financiare publice.

 

Cristina Pendea

Share