În Republica Moldova a fost lansat în premieră un spot video social realizat la inițiativa copiilor
În Republica Moldova a fost lansat în premieră un spot video social realizat la inițiativa copiilor privind siguranța în traficul rutier.
Organizația Mondială a Sănătății în Moldova, Alianța Globală a ONG-urilor pentru Siguranță Rutieră și Automobil Club din Moldova au dat posibilitate copiilor din Moldova să facă apel către societate, autorități și mass-media, printr-un spot video cu scopul de a acorda mai multă atenție problemei siguranței rutiere și de a ACȚIONA!
Acest film scurt prezintă istoria unui grup de elevi de la liceul „Chiril și Metodiu” din Chișinău și a eroului principal, micuțul Laurențiu, care au decis să facă auzită îngrijorarea pentru viața și sănătatea lor, atunci cînd riscurile în traficul rutier îi urmăresc la fiecare pas, în calea lor spre școală și spre casă. Cel mai periculos, evident, este călătoria cu transportul public.
Idea proiectului s-a născut în 2010, în urma proclamării de către Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății pe perioada 2011-2020 Deceniu de Acțiune pentru Siguranța Rutieră. În lume, anual își pierd viața mai mult de 186 mii de copii din cauza accidentelor rutiere (în Moldova, în anul 2014, și–aupierdut viața 20 copii, iar alții 391 au fost grav traumatizați), în perioada 4-10 mai 2015, în toate țările s-a desfășurat cea de-a Treia Săptămînă Globală ONU pentru Siguranța Rutieră cu genericul #SaveKidsLives (hashtag în rețele sociale #SaveKidsLives).
Scopul campaniei este de a atrage atenția societății asupra problemei traumatismelor rutiere în rîndurile copiilor și îmbunătățirea nivelului siguranței rutiere. În timpul acestei săptămâni, toate Guvernele, ONG-urile, companiile private și organizațiile internaționale au desfășurat acțiuni de promovare și au semnat Declarația Copiilor pentru siguranță rutieră.
(Semnează și tu Declarația aici: http://www.savekidslives2015.org/#sign-it).
Printre partenerii acestui proiect se numără: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Inspectoratul Național de Patrulare al IGP al MAI, Tele Radio Moldova, HD Studio, „Foișor Fermecat” și „Auto-Rapid” SRL.
Grupul de elevi de la liceul „Chiril și Metodiu” a fost activ implicat în dezvoltarea ideii și procesul de realizare a filmului. Scenariul a fost elaborat de către Dl Nicolai Radiola, Școala Securității a SPCSE al MAI.
Mihaela Rotari