De la 1 octombrie 2021, venitul lunar minim garantat va constitui 1196 lei
Astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. Astfel, la 1 octombrie 2021, venitul lunar minim garantat va fi indexat cu 3,86% și va constitui 1196 lei.
Venitul minim garantat se utilizează la stabilirea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului a famililiilor defavorizate. Prevederile se conțin în Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social aprobat astăzi de Guvern.
Conform datelor din Sistemul Informațional Automatizat ,,Asistență socială”, în primul semestru al anului 2021 numărul mediu al familiilor defavorizate beneficiare de ajutor social a constituit circa 52 950 de familii.
Mărimea medie a prestaţiei de ajutor social a constituit 1096 lei, iar după indexare va constitui 1138,5 lei (în creștere cu 42,5 lei).
Indexarea venitului lunar minim garantat pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2021 va necesita cheltuieli suplimentare din buget în sumă de 6,75 milioane lei. Mijloacele urmează să fie prevăzute la modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent.
Notă: Venitul lunar minim garantat se indexează în fiecare an, la 1 aprilie și la 1 octombrie. La 1 aprilie, coeficientul de indexare constituie media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani, iar la 1 octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se stabilește de către Guvern.
Doina Secrieru