Fost ministru al Justiției: „Modificând Constituția, ei renunță la instrumentele clasice…”
„Astăzi Vlad Bătrîncea a confirmat public că opoziția va susține proiectul de modificare a Constituției (CSM și justiție). Mă bucur că domnul Litvinenco și-a asumat acest proiect important, indiferent de motive. Urmărind atent acțiunile unor reprezentanți ai puterii însă, întrebările unor deputați din guvernare, am toate motivele de a considera că nu au consens la subiect și unii caută argumente pentru a nu adopta proiectul de modificare a Constituției agreat cu Consiliul Europei (CSM și sistemului judecătoresc). De altfel și semnale am în acest sens”. Declarația aparține fostului ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, informează OFICIAL.
Tot el spune că i se comunică că se caută formule pentru pasarea de responsabilitate către opoziție, inclusiv pentru discreditarea acesteia în fața partenerilor de dezvoltare și justificarea neadoptării proiectului.
La fel, Nagacevschi spune că explică și câteva detalii suspecte:
„1. Conform proiectului se revizuiește componența CSM prin excluderea MJ, PG și Președintelui CSJ.
Nu cred că unii din guvernare sunt interesați să-și scoată ministrul din CSM.
Prea mult efort se depune pentru a controla justiția, ca să cred că ei sunt gata să adopte legi ce exclud controlul politic asupra judecătorilor.
Nu de alta, dar dacă ei ar fi avut interes asupra proiectului nu ar fi modificat Legea CSM și componența organului de autoadministrare a justiției, ci ar fi purces inițial la examinarea proiectului de modificare a Constituției, ce presupune și modificarea componenței CSM, dar și modificarea Legii CSM ulterior.
Printr-o asemenea abordare, RM și-ar fi executat cu bună-credință angajamentele sale internaționale și puterea nu ar fi fost suspectată că caută formule cum să-și fenteze partenerii de dezvoltare.
- Prin proiect, judecătorii sunt numiți din start pe viață, fiind exclus termenul de probă de 5 ani.
Aceste prevederi nu cred că aranjează unii reprezentanți ai guvernării, or ei pierd un instrument de control asupra judecătorilor numiți pe termenul de probă de 5 ani. De altfel, Dan Perciun a pus o întrebare la acest subiect chiar în Plenul Parlamentului, care deconspiră dezacordul cu această propunere.
- Prin proiect, toate numirile judecătorilor se concentrează în mâinile Președintelui RM.
Asta presupune că Parlamentul este scos din joc (azi ei participă la numirea judecătorilor la CSJ) și deputații își pierd din influență și importanță.
Nu cred că unii deputați au asemenea interes, înțelegând că judecătorii nu vor mai cocheta cu ei pentru a fi numiți.
De altfel, prin proiect Președintele își asumă întreaga responsabilitate politică pentru toți judecătorii.
- Proiectul prevede excluderea imunității absolute a judecătorilor.
Nu cred că și acest fapt aranjează unii guvernanți, pe motiv că judecătorii, din cauza lipsei de imunitate nu vor dori nici să vorbească cu politicul, înțelegând că nu au imunitate și orice poate fi interpretat contra lor.
- Guvernarea este conștientă că șansele de a pune în aplicare evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, ca instrument de control asupra acestora, sunt destul de reduse.
Modificând Constituția, ei renunță și la instrumentele clasice de influență și control asupra justiției”, se arată în declarația lui Nagacevschi.
Mihaela Rotari