Malala Yousafzai cere ţărilor să-şi deschidă frontierele pentru refugiaţii afgani
Laureata premiului Nobel pentru pace Malala Yousafzai a lansat un apel către toate ţările de a-şi deschide frontierele pentru refugiaţii afgani, în contextul preluării puterii în Afganistan de către talibani.
Într-un interviu pentru BBC Newsnight, pakistaneza în vârstă de 24 de ani, care în 2012 a fost împuşcată în cap de talibani din cauza campaniei sale pentru şcolarizarea fetelor, a vorbit despre cum va arăta viaţa în Afganistan sub regimul taliban şi modul în care vor fi afectate femeile afgane.
„Încerc să ajung la ei (refugiaţi), la preşedintele Biden – încă nu am luat legătura cu premierul britanic Boris Johnson. Dar, ştiţi, pentru oricine mă aude acum, cred că este important să le reamintim că acum au un rol strategic atât de important de jucat. Şi trebuie să adopte o poziţie curajoasă pentru protejarea drepturilor omului. Chiar acum, acest lucru este important nu numai pentru săraci, pentru pace în Afganistan, ci şi pentru pace la nivel mondial”, a spus Malala Yousafzai.
Ea a adăugat că activiştii pentru drepturile omului şi interpreţii locali au nevoie de ajutor ”imediat”, iar ţări ca Regatul Unit şi Pakistan ar trebui să primească refugiaţi din zona de conflict.
„Ţările trebuie să-şi deschidă frontierele pentru refugiaţii afgani”, a subliniat activista pakistaneză, care în 2014, la numai 17 ani, a devenit cel mai tânăr laureat al premiilor Nobel.
Pe de altă parte, Malala Yousafzai a cerut Naţiunilor Unite să ”adopte o rezoluţie care să prioritizeze siguranţa civililor”, în special a ”minorităţilor, femeilor şi fetelor”.
Ea a mărturisit că nu doreşte ca femeile şi fetele afgane să treacă prin experienţele trăite de ea sub conducere talibană în Pakistan. ”Obişnuiam să ne ascundem cărţile sub eşarfe. Femeilor le era interzis să meargă la piaţă. Talibani înarmaţi le spuneau femeilor că nu pot lucra şi nu pot merge la cumpărături, iar fetelor că nu pot merge la şcoală. Aceasta a fost în mod clar viaţa noastră sub conducerea talibanilor şi viaţa multor femei din Afganistan în timpul regimului taliban. Şi aşa a continuat să fie viaţa multor femei afgane de-a lungul multor, multor ani în zonele controlate de talibani”, a explicat laureata Nobel.
sursa: agerpres.ro