Precizările CEC privind difuzarea informațiilor în ziua alegerilor
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că duminică, 11 iulie 2021, în ziua desfășurării alegerilor pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vor fi difuzate informaţii de interes public și vor fi organizate briefinguri cu participarea membrilor Comisiei, transmite OFICIAL.
Astfel, briefingurile vor fi organizate conform următorului orar:
– ora 08:00;
– ora 12:00;
– ora 16:00;
– ora 19:00;
– ora 22:00.
De asemenea, luni, 12 iulie, la ora 10:00, va fi organizat un briefing, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate
„Totodată, vă informăm că la necesitate, vor fi organizate, suplimentar, briefing-uri și emise comunicate de presă. Briefingurile vor avea loc în sala de ședințe a Comisiei Electorale Centrale (str. Vasile Alecsandri 119, et.3)”, menționează CEC.
Cristina Parfeni