CICDE lansează o campanie de educație civică pentru elevii din toată țara

CICDE lansează o campanie de educație civică pentru elevii din toată țara

Începînd de astăzi, 25 mai 2015, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lîngă Comisia Electorală Centrală (CEC) planifică să desfășoare o campanie de educație civică și informare asupra importanței votului, care va fi destinată elevilor din instituțiile de învățământ preuniversitar. Formatorii CICDE vor ajunge în unul din liceele fiecărui centru raional al Moldovei și vor avea o sesiune de întrebări-răspunsuri despre alegeri, procedura de vot, procesul de votare și alte informații legate de procesul electoral cu elevii liceului respectiv.

Mecanismul campaniei include și instalarea unei “umbrele a democrației”, sub care elevii pot găsi materiale informative despre alegeri, procesul electoral, instruirile la distanță și platforma e-learning, oportunități de angajare în cadrul CICDE etc.

Formatorii CICDE vor transmite următoarele mesaje: instruirea la distanță este una eficientă și accesibilă; alegerile sunt o responsabilitate care necesită calificare din partea tuturor părților implicate; CICDE învață funcționarii și alegătorii să fie pregătiți pentru scrutinul din 14 iunie 2015.

„Umbrela democrației” este o umbrelă de dimensiuni standard imprimată cu logo-ul CICDE, care va fi amplasată în holul instituției preuniversitare unde va ajunge CICDE, sub care vor fi plasate materiale informative destinate tinerilor care urmează să-și exercite dreptul la vot la alegerile locale generale din 14 iunie 2015. Aria de desfășurare a campaniei este una națională, câte o instituție preuniversitară din fiecare centru raional al țării, iar în mun. Chișinău – în cinci instituții preuniversitare.

 

 

Share