(DOC) Scrisoare a Asociației „Agrocereale” pentru autoritățile din Republica Moldova și Ucraina

(DOC) Scrisoare a Asociației „Agrocereale” pentru autoritățile din Republica Moldova și Ucraina

Directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”, Igor Grigoriev, în cadrul unei vizite în Odesa, a adresat autorităților din Ucraina, dar și celor din Republica Moldova câteva scrisori, transmite OFICIAL.

Potrivit scrisorilor, Igor Grigoriev s-a referit la autorizațiile pentru transportarea mărfii valabile pe teritoriul Ucrainei, dar care nu există de mult timp între R. Moldova și statele membre ale UE, în contextul Acordului de Asociere semnate de aceste țări și a cooperării în cadrul Parteneriatului Estic.

Directorul executiv al „Agrocereale” a menționat că aceste autorizații aduc unele impedimente la transportul mărfurilor.

În acest context, Igor Grigoriev a adresat o scrisoare către Guvernul R. Moldova, Președinția R. Moldova și Cabinetul de miniștri al Ucrainei:

 

 

 

Cristina Pendea

Share