Raport: Cel puțin 603 cazuri în care administrațiile publice locale au întârziat cu luarea decizii

Raport: Cel puțin 603 cazuri în care administrațiile publice locale au întârziat cu luarea decizii

22 de actori electorali au folosit resurse administrative, iar încă nouă au oferit cadouri electorale pentru a se promova. Acestea sunt unele din cele mai grave încălcări înregistrate de Asociația Promo-LEX care a prezentat, la 21 mai curent, cel de-al doilea Raport al Misiunii de Observare a Alegerilor Generale Locale din 14 (28) iunie 2015. Raportul acoperă perioada 30 aprilie-20 mai 2015 și reflectă procesele electorale din Republica Moldova, așa cum au fost raportate de către observatorii Promo-LEX.

Majoritatea încălcărilor incluse în raport vizează finanțarea partidelor politice. Experții Promo-LEX au constatat că doar cinci concurenți electorali din nouă, care au depus rapoarte la CEC, au indicat venituri și cheltuieli. Totodată, doar patru cetățeni au contribuit financiar cu 950 mii lei în fondurile de campanie ale partidelor. „Rămân neclare sursele de finanțare indicate drept „cotizații de membru”. Alte finanțări în sumă de 3 418 200 lei au fost declarate ca donații ale persoanelor juridice. Majoritatea cheltuielilor raportate de către concurenții electorali au fost pentru publicitate – 83,1%. Nici un concurent electoral în această perioadă n-a reflectat cheltuieli reale privind chiria și serviciile de întreținere a sediilor permanente, retribuirea muncii, recompense”, susține Cornelia Călin, analistul financiar al Misiunii de Observare Promo-LEX.

De asemenea, Promo-LEX a stabilit că, spre deosebire de campaniile electorale precedente, în actuala campanie doar câțiva concurenți au intrat oficial în cursa electorală cu diverse activități de promovare. Aceștia au organizat tradiționalele lansări, întâlniri cu alegătorii, concerte, au distribuit materiale promoționale, au plasat publicitate stradală și în mass-media, corturi ș.a. Totodată, mass-media locală și cea regională a fost pasivă, iar observatorii au raportat doar cinci cazuri de utilizare a acesteia drept instrument electoral.

„Putem menționa că, în perioada monitorizată, CEC a avut un regim de lucru obișnuit. Instituția a înregistrat încă un bloc electoral și a exclus un partid politic din lista partidelor care pot participa la scrutin. Ne bucură faptul că din 1231 observatori naționali, care vor fi prezenți la alegeri, 1217 vor fi din partea Promo-LEX”, a afirmat Pavel Postică, șeful Misiunii de Observare Promo-LEX.

Observatorii Promo-LEX s-au referit și la problema amenajării locurilor pentru afișajul electoral, care persistă în multe localități. Procesul de luare a deciziilor privind acordarea spațiilor pentru întrunirile concurenților electorali a s-a desfășurat fără încălcări. Cu toate acestea, au fost raportate cel puțin 603 cazuri în care administrațiile publice locale au întârziat cu luarea unor asemenea decizii.

Următorul raport de monitorizare al Promo-LEX va fi publicat pe 12 iunie 2015.

Doina Secrieru

 

Share