Ambasada României organizează Ziua Eroilor în mai multe localități  din RM

Ambasada României organizează Ziua Eroilor în mai multe localități din RM

Ambasada României din Republica Moldova, cu sprijinul Mitropoliei Basarabiei și Ministerului Apărării al Republicii Moldova, organizează joi, 21 mai 2015, o serie de evenimente dedicate Zilei Eroilor.

Astfel, începând cu ora 11.30, la Cimitirul de onoare al ostaşilor români de la Călarași ( r. Călarași)  va avea loc un ceremonial de depuneri de flori la mormintele soldaților români. Un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei va oficia un ceremonial religios. La activitate vor participa ofițeri din cadrul Ministerului Apărării Republicii Moldova și reprezentanţi ai autorităţilor locale din raionul Călarași.

De asemenea, la ora 12.00, la Cimitirul de onoare al ostaşilor români de la Țiganca (r. Cantemir), Ambasada României și Consulatul General al României la Cahul vor organiza un ceremonial de depuneri de flori la mormintele soldaților, iar un sobor de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, va oficia un ceremonial religios. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale din raionul Cantemir și ai localităţilor Cania, Stoianovca şi Ţiganca.

*Sursa foto: basarabia.md

Maria Roşca

Share