Arina Spătaru: Am înțeles că misiunea mea de deputată se va finaliza odată cu mandatul
„Misiunea mea de deputată se va finaliza odată cu mandatul. Din momentul în care au fost provocate alegerile parlamentare anticipate, pe agenda managerului din mine au apărut noi provocări”. Declarația aparține deputatului Platformei DA, Arina Spătaru, informează OFICIAL.
În primul rând, parlamentara spune că și-a contabilizat activitatea de deputat – „astfel încât să-mi evaluez rezultatele obținute în funcție de obiectivele propuse încă în 2019”, comunică Spătaru.
Mai departe, adaugă parlamentara, au urmat întrebările:
„„De ce mă aflu în Parlament?”, „Care a fost misiunea mea acolo?” și pentru că în minte misiunea personală capătă un nou înțeles de fiecare dată, când îți faci niște bilanțuri, am înțeles că misiunea mea de deputată se va finaliza odată cu mandatul. Să finalizezi activitatea de deputată nu este deloc ușor, indiferent de circumstanțe. Chiar dacă știi că te așteaptă un viitor mai bun în familie, afacere și parohie, despărțirile sunt întotdeauna dureroase, mai ales că ai investit timp (uneori mai mult timp decât petreci în compania familiei sau a prietenilor), ai legat relații profesionale, dar si prietenii de durată”, notează Spătaru, pe facebook.
„Primul pas în acest sens a fost participarea mea la ședința Consiliului Politic Național al Platformei DA, unde am explicat colegilor mei dragi că la moment există oportunități pentru a oferi șanse de a accede în Parlament și altor persoane din partid, astfel încât să promovăm femei în poziții favorabile pe lista electorală”, a conchis parlamentara.
Doina Secrieru