Un ministru român va întreprinde o vizită „cât de curând” în Republica Moldova, la invitația Platformei DA!

Un ministru român va întreprinde o vizită „cât de curând” în Republica Moldova, la invitația Platformei DA!

Reprezentanții Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA), astăzi – în cadrul unei conferințe de presă, au vorbit despre vizita în România și întrevederile cu reprezentanții statului român, informează OFICIAL.

Andrei Năstase, liderul Platformei, a declarat că au fost o serie de întâlniri. „Problematica acestor întâlniri a acoperit subiecte extrem de importante”, a precizat Năstase.

Tot el a declarat că delegația politică a Platformei a avut întâlniri cu miniștri, senatori și cu Prim-ministrul României. „Platforma DA a mulțumit României pentru sprijinul frățesc și am declarat că Platforma DA este partenerul de încredere al României”, comunică liderul Platformei.

Năstase a mai anunțat că a făcut o invitație către ministrul Agriculturii din România – să întreprindă o vizită în Republica Moldova. „Acesta va veni cât de curând”, a precizat politicianul.

La rândul său, deputatul Platformei, Alexandru Slusari, s-a referit la vizita ministrului român în țara noastră. „Dacă vine domnul ministru al Agriculturii în Republica Moldova, fermierii noștri vor avea posibilitatea să înțeleagă ceea ce se întâmplă în România. Eu vreau să vă spun că agricultura în România este avansată. Să dea Domnul ca noi să ajungem măcar la jumătate din performanțele României”, a conchis Slusari.

187880610_471874450765577_6251471506051534613_n 187979329_1456460234715395_1294024746261701764_n

Mihaela Conovali  

Share