Solicitare către Guvern: Acordarea indemnizațiilor pentru familiile medicilor care au decedat din cauza COVID-19

Solicitare către Guvern: Acordarea indemnizațiilor pentru familiile medicilor care au decedat din cauza COVID-19

Deputatul platformei parlamentare „Pentru Moldova”, Ruxanda Glavan solicită Guvernului interimar să respecte cadrul legal în ceea ce privește acordarea indemnizațiilor pentru familiile medicilor care au decedat din cauza COVID-19, transmite OFICIAL.

În cadrul unui briefing de presă, Ruxanda Glavan a spus că bani pentru acordarea indemnizațiilor sunt și beneficiari nu sunt doar 23 familii.

„Împreună cu colegii am modificat câteva legi și în text sunt explicate clar cine sunt beneficiarii, iar sursa de finanțare sunt fondul de rezervă și intervenție a Guvernului. La data aprobării erau 70 decese, ceea ce însemna 7 mln. de lei în fondurile Guvernului. Ce s-a întâmplat cu banii? 400 mii au fost alocați pentru avocații care reprezintă R. Moldova la nivel internațional, 97 mln. sunt indemnizații unice pentru personalul medical infectat, 60 mln. pentru vaccin, 70 mln. pentru alegeri parlamentare anticipate și 150 mii pentru evacuarea cetățenilor din Fâșia Gaza.

Cerem Guvernului să modifice regulamentul aprobat în martie 2021 și să elimine prevederile ilegale și abuzive care diminuează numărul real de beneficiari ai indemnizației. Să aloce bani pentru plata indemnizațiilor pentru beneficiari fără tranșe, etape și amânări. Comisia protecție socială să inițieze controlul parlamentar asupra acestor prevederi”, a spus Ruxanda Glavan.

Cristina Parfeni

Share