Declarație: Rezultatul alegerilor vor arăta că cetățenii nu mai cred în aceste falsuri

Declarație: Rezultatul alegerilor vor arăta că cetățenii nu mai cred în aceste falsuri

„Odată ce vom intra în campania electorală, toate problemele care sunt acum mediatizate de către unii reprezentanți ai partidelor politice vor fi amplificate”. Declarația aparține expertului Institutului de Politici și Reforme Europene (IPRE), Mihai Mogâldea, și a fost exprimată în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN pe subiectul mesajelor electorale false și discursului instigator la ură, transmite OFICIAL.

Mihai Mogâldea a mai spus că prin mediatizarea acestor falsuri se urmăresc două scopuri: „Numărul mesajelor și discursurilor de ură și actorii care le transmit sunt mai vizibili în această perioadă electorală. Numărul mesajelor crește odată cu apropierea alegerilor, se dorește astfel atragerea sporului electoral al electoratului pe care mizează unele forțe politice. Scopul acestor mesaje are două puncte de vedere. Partidele politice care mediatizează aceste mesaje urmăresc să segmenteze electoratul și să creeze clivaje în rândurile acestora. Segmentarea electoratului poate aduce voturile unor anumite grupuri din electorat, pe de altă parte se mizează pe mobilizarea astfel a electoratului. Un alt scop este direcționarea dezbaterilor electorale către niște subiecte care nu au relevanță. Se încearcă limitarea atenției asupra unor elemente cheie din politica internă. Odată ce vom intra în campania electorală, toate problemele care sunt acum mediatizate de către unii reprezentanți ai partidelor politice vor fi amplificate”, a spus Mihai Mogâldea.

Elena Prohnițchi, Secretarul Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), a spus că discursul de ură este folosit de partide pentru interes de scurtă durată. „Este un interes de a obține puterea sau de a se menține la putere adâncind clivajele și liniile de dezbinare a societății. Strategia poate avea un efect și impact de scurtă durată, pe termen lung sau poate să obțină o reacție diametral opusă. Discursurile de ură sunt promovate și prin postările finanțate pe rețelele de socializare. Este o problemă și ea trebuie rezolvată”, a spus Elena Prohnițchi.

Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API), Petru Macovei, a spus că unii generatori de fake news „calcă pe aceleași greble”. „Povestea cu soldații NATO promovat de unul dintre candidați denotă aceeași tendință de a reveni la aceleași mesaje. De ce? Probabil că unii cetățeni sunt destul de sensibili la acest subiect și pot să reacționeze. Cetățenii R. Moldova devin mai critici în raport cu aceste mesaje și narative false. Sunt convins că difuzarea falsurilor le vor da unora „greble în frunte”, iar rezultatul alegerilor vor arăta că cetățenii nu mai cred în aceste falsuri”, a spus Petru Macovei.

 

Cristina Parfeni

Share