Alexandru Jizdan: „Dacă prima dată cetățeanul te poate vota doar pentru că ai promis, atunci a doua oară o face…”
Dacă prima dată cetățeanul te poate vota doar pentru că ai promis, atunci a doua oară o face numai dacă ai respectat promisiunea. Cel puțin așa face un alegător care știe ce înseamnă o alegere corectă. Aceasta este opinia deputatului Alexandru Jizdan, secretar general al Partidului Democrat din Moldova (PDM), informează OFICIAL.
Potrivit politicianului, oamenii oferă un grad de încredere mai mare atunci când se regăsesc în planurile lor, când văd pe liste candidați onești din localitatea lor și când atestă că ceea ce se promite se realizează.
„În această perioadă mergem prin toate raioanele ca să discutăm planul PDM pentru alegerile din 11 iulie și să ne consolidăm eforturile comune pentru a ne continua directiva pe care o avem”, a precizat el.
Democratul, ieri, a discutat cu membrii Organizației teritoriale a PDM din municipiul Bălți, una dintre cele mai active echipe din țară. „Este o premieră când pe lista candidaților pentru funcția de deputat sunt incluse patru persoane din acest oraș, doi seniori și doi tineri, cu o poziționare în primii 20. Acest fapt spune despre capacitățile profesionale a acestor oameni din diferite domenii și despre valoarea pe care o au în echipa Partidului Democrat”, a menționat politicianul.
Jizdan a spus că merg înainte cu o strategie dedicată cetățenilor, menită să continue faptele și proiectele de dezvoltare și îmbunătățire a situației social-economice.
„Avem oameni puternici și uniți în toată țara și organizații care ne reprezintă cu mândrie în fiecare localitate. Împreună vom reuși. Le doresc succes colegilor candidați de la Bălți, Cecilia Graur, Guțu Vasile, Denis Breanu și Eugen Boiarințev”, a conchis secretarul general al PDM.
Cristina Gurez