A ajuns vaccinul din partea României. Maia Sandu: Acum avem suficiente doze
Astăzi, Republica Moldova a primit încă o donație de 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca din partea României.
Cu acest prilej, Președintele Maia Sandu a îndemnat încă o dată toți cetățenii să se vaccineze pentru a proteja viața și sănătatea noastră, și pentru a reveni cât mai curând la normalitate.
„Acum avem suficiente doze ca să vaccinăm cât mai mulți cetățeni într-o perioadă cât mai scurtă. Mulțumim, România. Mulțumim, domnule Președinte Klaus Iohannis, domnule Prim-ministru Florin Cîțu”, a menționat în mesajul său Președinta Maia Sandu.
Cristina Pendea
Share