Analist politic: „Ne aflăm într-o situație fără precedent care nu cred că s-a mai întâmplat în ultima sută de ani”
Medicii trag alarma că după sărbătorile pascale ar putea să se înregistreze o creștere exponențială a cazurilor de Covid-19. Astfel, analistul politic, Igor Volniţchi, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, a răspuns la întrebarea: „Dacă situația se înrăutățește, ea poate influența alegerile parlamentare anticipate?”.
„Cu siguranță. Poate și acest argument este deja folosit în ping-pongul politic, la nivel declarativ, între cele două tabere politice menționate. Am văzut că socialiștii și personal liderul socialiștilor Igor Dodon spunea că sub presiunea unui nou val al pandemiei Maia Sandu o să fie nevoită să-și revadă propriul decret”, a răspuns analistul.
To el a adăugat că trebuie să admitem orice: „Ne aflăm într-o situație fără precedent și ne confruntăm cu o situație care nu cred că s-a mai întâmplat în ultima sută de ani de la ultima pandemie. Nu ne rămâne decât să urmărim cu mare atenție ceea ce se va întâmpla în R.Moldova la capitolul noi cazuri de infectare și vedem dacă se va împlini acel pronostic sumbru care e făcut tot mai des în ultimul timp”.
Volnițchi mai spune că s-ar putea, într-adevăr, să avem o explozie: „Nu suntem medici, nu suntem specialiști în domeniu ca să facem prognoze, dar, într-adevăr, am putea să asistăm la o asemenea evoluție a lucrurilor. Or, avem acuma aceste sărbători pascale, avem sărbătorile tradiționale de început de mai când oamenii sunt mai mobili decât de obicei, se mișcă mai mult, interacționează mai mult, și într-adevăr pot să influențeze starea de lucruri legat de pandemie. Dar să vedem până la urmă care va fi și proporția acestei explozii pe care unii o anticipează și să vedem dacă ea e în măsură să anticipeze bunul mers al perioadei electorale, ulterior – al campaniei electorale și al alegerilor. Eu cred că toți actorii politici vor sta cu ochii pe evoluția indicatorilor relevanți legați de pandemie și cu siguranță, în caz de necesitate, se vor lua deciziile care se vor impune”.
Doina Secrieru