Domnica Manole: Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale este inadmisibilă
Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, afirmă că a luat act de declarațiile unor politicieni care sugerează că majoritatea parlamentară va iniția un proiect de hotărâre privind aprobarea unei declarații referitoare la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională și la demisia judecătorilor care au votat pentru soluția Avizului pronunțat ieri de Curte, transmite OFICIAL.
Într-o declarație, Domnica Manole punctează că exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curții este inadmisibilă.
„Consider necesar să vă reamintesc, în acest context, că judecătorii Curții Constituționale îndeplinesc rolul esențial de gardieni ai Constituției și ai valorilor ei. Curtea Constituțională este un arbitru al separației puterilor.
Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei.
Politicienii maturi trebuie să țină cont de implicațiile adverse, profunde și de lungă durată pentru stat al unui asemenea tip de atacuri la adresa judecătorilor constituționali.
Prin urmare, cine are cultura constituționalismului, trebuie să respecte soluțiile Curții”, se spune în declarația Președintelui Curții Constituționale.
Cristina Parfeni