O femeie de 70 de ani – bănuită de comiterea proxenetismului în municipiul Chișinău
Ofițerii Centrului pentru Combaterea traficului de persoane a INI de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Excepţionale (PCCOCS), instrumentează o cauză penală în cadrul căreia se suspectează o femeie de 70 de ani, locuitoare a municipiului Chișinău de organizarea proxenetismului în mai multe apartamente din capitală.
Femeia deține din anul 2015 cinci apartamente în proprietate și patru apartamente în comodat, în care facilita practicarea prostituției de persoane ce proveneau din familii social vulnerabile, originare din zona de Sud și Centru a țării. Unele dintre victime se cazau în apartament chiar și cu propriii copii, iar când venea beneficiarul serviciilor sexuale se izolau în una dintre odăi, unde erau prestate serviciile. Plata pentru serviciile sexuale varia între 500 și 1000 de lei, iar chiria zilnică a apartamentului era de 400 de lei pe zi sau 60 de lei pe oră.
La 2 aprilie 2021, polițiștii CCTP au efectuat 9 percheziții în apartamentele suspectei, în rezultatul cărora au fost depistați peste 500 000 de lei, care se presupun a fi acumulați în urma activității infracționale, agendele unde era reflectată evidența banilor primiți de la clienți și diverse accesorii folosite pentru prestarea serviciilor sexuale.
Potrivit legii penale, persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 de ani.
Doina Secrieru