Directorul „Moldsilva” a efectuat o serie de vizite de lucru la întreprinderile silvice
Dumitru Cojocaru, directorul Agenţiei „Moldsilva”, şi Constantin Boboc, şeful Direcţiei juridice, au efectuat vizite de lucru la Întreprinderea Silvică Călăraşi, Întreprinderea pentru Silvicultură „Silva-Centru” de la Ungheni şi Întreprinderea Silvo-Cinegetică Străşeni, informează OFICIAL.
Astfel, unul dintre subiectele importante ce au fost discutate în cadrul şedinţelor de lucru cu colectivele de silvicultori, ţine de situaţia economică şi implementarea reformelor ce ar facilita activitatea întreprinderilor silvice în realitatea afectată de pandemie.
Conform directorului Agenţiei „Moldsilva” diversificarea surselor financiare pentru dezvoltarea ramurii silvice este un imperativ al timpului, iar alternativa realizării masei lemnoase ar fi prelucrarea regională a lemnului şi diversificarea spectrului de servicii oferite populaţiei.
„Dumitru Cojocaru a apreciat pozitiv experienţa economică a întreprinderilor ce au pus în practică metode noi de activitate şi au obţinut rezultate scontate în beneficiul angajaţilor şi a dezvoltării entităţilor silvice. În acelaşi context s-a solicitat identificarea surselor necesare pentru ca până la sfârşitul lunii martie să fie lichidate toate restanţele salariale” – spun cei de la „Moldsilva”.
Totodată, în discuţie cu silvicultorii, au fost abordate şi realităţile campaniei de plantare din primăvara curentă, fiind accentuat rolul benefic al colaborării cu Autorităţile Publice Locale pentru majorarea suprafeţelor împădurite din ţara noastră.
Cristina Tomac