Aproape 2 mii doze de vaccin oferit de România – transmis de Chișinău în regiunea transnistreană

Aproape 2 mii doze de vaccin oferit de România – transmis de Chișinău în regiunea transnistreană

1810 de doze de vaccin care fac parte din ajutorul umanitar oferit de România pentru Republica Moldova în contextul procesului de imunizare a populației de pe ambele maluri ale râului Nistru, astăzi, au fost transmise de către reprezentanții instituțiilor naționale de profil și au fost preluate de către specialiștii din sfera medico-sanitară din regiunea transnistreană, informează OFICIAL.

De menționat, că aspectele privind preluarea, administrarea și monitorizarea reacțiilor vaccinului la prima etapă a vaccinării a populației pe ambele maluri ale râului Nistru, au constituit subiectul central al discuțiilor purtate dintre experții grupurilor de lucru pentru ocrotirea sănătății din partea Chișinăului și Tiraspolului, în cadrul ședințelor recent organizate, fiind abordate și în cadrul cursurilor de instruire conduse de către specialiștii de profil ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale și ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății.

Cristina Pendea

Share