Expert: Cetățenii vor alegeri anticipate, chiar și cei care sunt dezorientați de lista partidelor propuse

Expert: Cetățenii vor alegeri anticipate, chiar și cei care sunt dezorientați de lista partidelor propuse

Potrivit ultimului sondaj „Barometrul Opiniei Publice”, majoritatea cetățenilor își doresc alegeri parlamentare anticipate. Potrivit experților, aceste alegeri sunt necesare pentru a ajunge la o stabilitate în țară. Opiniile au fost exprimate în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie a punctat că rolul celor care efectuează sondajele este unul specific.

„Suntem responsabili de întrebările pe care le acordăm, ținând cont de situația economică în țară, politică și socială. Împreună cu membrii juriului ne uităm ce întrebări rămân în chestionar, care nu sunt relevante, pentru a nu îngreuna sondajul. Sunt întrebări care se folosesc la majoritatea sondajelor, pe de altă parte apar întrebări în urma situației care o avem în țară. După ce vedem componenta întrebărilor, formulăm competiția și alegem din companiile sociologice care răspund la aceste întrebări. Avem și aici chestiuni care le verificăm. După ultimul sondaj efectuat, noi credem că, cetățenii vor aceste alegeri anticipate, chiar și cei care sunt dezorientați de lista partidelor propuse”, a spus Arcadie Barbăroșie.

Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc a punctat că rolul sondajelor nu trebuie nici supraapreciat, nici subminat.

„Viața politică în Republica Moldova este în plin proces de evoluție. Opinia publică, decidenții politici, mass-media folosesc aceste date din sondaje care le consideră relevante, fie de altă natură, pentru a blama, inclusiv pe cei care efectuează sondajele. Un impact determinat pot să aibă sondajele în timpul campaniilor electorale, pe când în condițiile actuale de tranziții lumea foarte rapid uită de datele prezentate. În Republica Moldova oportunitatea anticipatelor a devenit una incontestabilă, cu cât mai repede se vor produce, cu atât mai bine va fi pentru societate, sistemul politic și capacităților de funcționalitate a sistemului. Toate datele prezentate în ultimul BOP denotă oportunitatea unor anticipate, iar rolul determinant revine actorilor politici. Dacă partidele politice vor decide că mergem în iunie la anticipate, oamenii vor participa”, a spus Victor Juc.

Cristina Parfeni

Share